Nu vă jucați cu Chuk Norris! Tehnici de creștere a vânzărilor. Horoscop

Nu vă jucați cu Chuk Norris! Tehnici de creștere a vânzărilor. Horoscop

Horoscop Emily Heil, de la prestigiosul „The Washington Post” a mai adugat un „fact”: ”Chuck Norris nu face planuri, el spune cum o să fie America!” În legătură cu susținerea de către Chuck Norris a lui POTUS, dar asta este altă poveste. Știți că nimeni, niciodată, din presa isterică și anarhistă de stânga nu a avut curajul, niciodată, repet, să se ia de Chuck? Poate pentru că lovitura lui de karate are 750 Jouli, cam cât un glonț de Beretta… Nu este ”facts”, este o realitate măsurată!

 

Horoscop Pe 10 martie s-au născut Chuck Norris, Sharon Stone, Sarita Montiel, Neneh Cherry, Boris Vian, Pablo de Sarasate, Tamara Karsavina, Arta Florescu, Nicu Gingă, Petre Dulfu. Pe 11 martie s-au născut Rupert Murdoch, Urbain Jean Joseph Leverrier, Sir Harold Wilson, Bobby McFerrin, Julius Blüthner, Ion Besoiu, Reka Szabo, Ion Bogdan Lefter.

 

Ne puteți urmări și pe Google News

 

Horoscop  În calendarul creştin-ortodox pe 10 martie sunt Sfinţii Codrat, Ciprian, Dionisie şi cei împreună cu ei, iar pe 11 martie sunt Sfinţii: Sofronie, Trofin şi Pionie. Nimic în „Kalendar”, se stingeau ecourile serbărilor de echinocţiu, după calendarul iulian, dar a 10 și a 11-a ”babă” numite Tiţa, (Uţa) și Sevastiţa – cine o ţine pe Uța şi se adevereşte este sănătos şi bolile nu se prind de el, iar cine o ține pe Sevastița va avea mereu bani în chimir.

 

Tradiţional: 10 martie este Intrarea în Zilele Moşilor.

 

”Evenimentul Zilei” din 10 martie 512 înainte de Hristos – Reconstrucţia Templului de către evrei. Şi bineînţeles, naşterea lui Chuck Norris! Unii farisei susțin că s-ar fi născut în anul 1940, dar o să vadă ei...

 

11 martie 1988 – expiră termenul pentru colectarea vechilor bancnote britanice. Totuşi peste 70 de milioane de lire rămân în circulaţie. În spiritul umorului tipic britanic, Banca Angliei declară: „Nu avem nici cea mai mică idee unde sunt banii aceştia. Sperăm că la colecţionari!”

 

 

Sâmbătă, pe 10 martie, este ziua de naştere a lui Chuck Norris. Împlineşte 78 de ani, să-i spunem, neapărat, “La Mulţi Ani”! Altfel, putem să avem de suferit!

 

Horoscop  Interesantă, fabuloasă, întorsătură a vieţii! Cum a devenit acest texan hotărât și bătăios un superman în viaţă, un model şi o legendă vie? Cum au apărut acele "Chuck Norris Facts"? Nu ştiţi ce sunt? Mici glumiţe, exagerări adorabile adolescentine, iată câteva dintre ele:

 

-  Chuck Norris a numărat până la infinit... de două ori!

-  Unii pot umbla pe apă, Chuck Norris poate înota pe pământ!

-  Teama de păianjeni se numeşte archnofobie, teama de spaţii mici, claustrofobie, teama de Chuck Norris se numeşte... logică!

-  Când Alexander Bell a inventat telefonul, avea deja trei apeluri de la Chuck Norris.

-   Chuck Norris a fost pe Marte. De aceea nu sunt semne de viaţă acolo.

-   Chuck Norris are în dormitor, pe jos, o blană de urs grizzly. Ursul nu este mort, dar îi este frică să se mişte!

-   Nu există nicio teorie a evoluţiei! Doar o listă de animale pe care Chuck Norris le-a lăsat în viaţă!

-   Chuck Norris nu are nevoie de ceas. El decide cât este ora!

-   Chuck Norris nu are vise şi dorinţe, el are planuri!

 

Iar Emily Heil, de la prestigiosul „The Washington Post” a mai adugat un „fact”: Chuck Norris nu face planuri, el spune cum o să fie America! În legătură cu susținerea de către Chuck Norris a lui POTUS, dar asta este altă poveste. Știți că nimeni, niciodată, din presa isterică și anarhistă de stânga nu a avut curajul, niciodată, repet, să se ia de Chuck? Poate pentru că lovitura lui de karate are 750 Jouli, cam cât un glonț de Beretta… Nu este un facts, este o realitate măsurată!

 

Horoscop Ei bine dragi lupi, padawani și hobbiți din State mi s-a spus că au apărut, din nou, pe ici, pe colo ”loaderii”. Prilej pentru o nouă poveste de weekend:

Intr-un oraş din Statele Unite, în piaţă din faţa unui supermarket, se înalţă o statuie. Este înaltă şi impunătoare. Reprezintă un grup de oameni, o familie ca să fim mai exacţi, surprinsa de geniul sculptorului în plin efort. Stilul este ceva metisat între acurateţea antică si simbolismul colosal bolşevic – tot grupul face o mişcare îngheţată în bronz, spre devenire şi parvenire ca aceea a Cuceritorilor Cosmosului din Moscova. Pare o uriaşă caricatură sau o operă genială. Artistul a reuşit să jongleze cu mare dibăcie între kitsch şi operă unică. Figura centrala este tatăl, înalt, muşchiulos, cu ochelari, făcînd, în fandare chinezească un efort teribil şi privind, totodată, cu încredere în viitor. Lînga el este eterna mamă, cu rochia prinsă de vînt care îi dezvăluie picioarele superbe, şi ea in plin efort. Are însă deplină încredere in bărbatul pe care şi l-a ales, pentru că o mîna se odihneşte pe umărul acestuia. În jurul lor, luînd parte gradat şi comic la efort sunt cei cinci copii, de diferite vîrste. Toţi împing…un cărucior de supermarket plin vîrf cu diferite mărfuri!

Horoscop Consumul este sângele capitalismului. Bunăstarea este garantată de consum. Echilibrul politic şi economic este asigurat de consum. Când există un dezechilibru între producţie şi consum organismul se îmbolnăveşte. Apar crizele. Remediul verificat pentru combaterea crizelor este creşterea consumului. Creşterea consumului în perioadă de criză se face cu ajutorul unor tehnici de vânzare. Mai mult sau mai puţin sofisticate. Se cunosc procedeele clasice : reclama, discount, promoţie, concurs etc. Lângă acestea, mai nou, se află şi loaderii.

Loader-ul este o persoană angajată de supermarket sau hipermarket să crească consumul, vânzarea. Cum creşte el vânzarea? Hai sa privim o casetă de supraveghere a unui supermarket. Intră o familie: el împinge caruciorul, ea se uită deja la mărfuri, cei trei copii râd şi se împing. Cumpără mai multe produse. La un moment dat căruciorul rămâne singur pe culoarul central: bărbatul este la raionul de unelte şi scule, femeia la cosmetice şi copii la locul unde se dau baloane. De căruciorul singuratic se apropie un loader. Este la fel ca toţi ceilalţi cumpărători, îmbrăcat obişnuit, împinge un cărucior plin cu produse. Când trece pe lângă căruciorul familiei pune rapid şi cu îndemânare exersată câteva mărfuri în căruciorul rămas fără supraveghere. Loader-ul a urmărit de la început familia-ţintă şi a reținut tot ceea ce au cumpărat. Căruciorul lui cuprinde în mare aceleaşi mărfuri ca şi căruciorul familiei.

Horoscop El, loaderul nu a făcut decât să dubleze, sau, mai rar, să tripleze cantitatea de mărfuri aleasă. De exemplu, s-au cumpărat două pungi de detergent. Loader-ul mai pune una, de acelşi tip, marcă şi cantitate. Procentul celor care realizează că au fost “încărcaţi" este extrem de mic. Şi aceştia acceptă până la urmă să cumpere un produs în plus, pentru că este ceea ce au ales chiar ei şi se gândesc că tot o să fie de folosinţă. Uneori loaderii se distrează punând câte un obiect drăguţ şi nu prea scump în cărucior. Bărbatul o suspecteză pe femeie, femeia pe copii, nimeni nu zice nimic şi la casă plătesc cu cartea de credit. Poate că acasă o să fie o mică discuţie, dar până la urmă “ce simpatică este chestia asta"!

Horoscop Se spune că într-o singură lună loaderii au reuşit să crească vânzările lanţului respectiv de supermarketuri cu aproape zece la sută, ceea ce este enorm ca cifră absolută. Pentru că loaderii sunt prezenți doar în cadrul unei singure rețele de supermarketuri în State. Chestionat de presă, unul dintre responsabilii companiei de supermarket-uri a spus că totul nu este decât o “glumă locală de sărbătoriile de Sf. Paști, care se apropie" şi că din punct de vedere legal, căruciorul este proprietatea supermarketului.

Horoscop  La noi nu există loaderi. La supermarketurile din România se foloseşte tehnica veche şi primitivă a diferenţei dintre preţul de raft şi cel de la casă. Dacă întrebi de ce preţul de la casă este mai mare decât la raft, primeşti un răpuns zâmbitor că se fac dese schimbări de preţ, unele cresc, altele scad şi că uneori nu ajung actualizările la casele de marcat. Toată lumea ştie că preţurile doar cresc. Nu au fost cazuri când la raft era un preţ şi la casă s-a încasat mai puţin. Luat drept prost, nu poţi decât să zâmbeşti stingherit şi să-ţi vezi de treabă. Până când? Până când o să faceți ca mine, eu, aici, în Prahova submontană, cumpăr de la producători. Îmi ia mai mult timp, dar marfurile sunt de calitate, alimentele au gust și sunt chiar un pic mai ieftine.

Evident, dar evident, o să văd un film cu Chuck Norris, ca să nu se supere și așa poate o să apuc ziua de mâine, doar este o altă zi!

 

 

                                                          ⃰    ⃰    ⃰

 

horoscop

 

 

BERBEC Weekend-ul 10,11 martie îţi aduce noi speranţe şi noi oportunităţi de afirmare. Atenţie, însă, aparenţele trebuie întotdeauna salvate, este regula jocului pe care trebuie să o respecţi dacă vrei să fii apreciat(ă) de anturajul tău. Este greu să respecţii convenienţele, îţi apar ca nişte reguli ipocrite şi uneori chiar inutile – dar sunt regulile jocului social.  Configuraţia astrologică arată că perioada menţionată este aspectată favorabil – aşa încât poţi da dovadă de dinamism, aşa cum îţi place ţie. „Repede şi bine” este crezul tău în această perioadă şi interesele tale personale avansează în direcţia dorită „repede şi bine”. Atenţie la răcelile de iarnă târzie şi primăvară timpurie, la alergii şi la durerile de cap. Nu este nimic foarte serios, dar, Berbecii trebuie să-şi suplinească nevoia de ronţăială cu „ceva verde” – sau cu ceva vitamine.

 

horoscop

 

TAUR   Cu Venus pusă pe croşetat, sau pe făcut goblenuri, perioada apare ca una obişnuită. Adică, multă muncă – sărăcia omului!  Adică în acest weekend trebuie să faci mai mult efort decât în mod obişnuit, ca să realizezi ce ţi-ai propus. Din această cauză cele două zile par obositoare şi uşor agasante. Nostalgia ţi se strecoară şi în suflet, chiar dacă vremea şi vremurile sunt ciudăţele rău. Aşa că o mică migrenă, ca o mică furtună în borcanul cu melancolie, este tot ce ţi se poate întâmpla, mai rău. Mai bine este să te îndrăgosteşti din nou pentru că este o stare care îţi face bine şi te motivează. Dacă oferta umană este aşa cum este, te poţi ataşa de un căţeluş, o pisicuţă sau chiar de un colier cu pietre (semi)preţioase!  Nu degeaba, Venus-Afrodita, planeta ta protectoare, era considerată de antici zeiţa dragostei şi a frumuseţii, dar şi a podoabelor strălucitoare.

 

horoscop

 

GEMENI    Cu Mercur afectat, nativii din Gemeni au unele probleme. Unii dintre Gemeni au mai puţini bani decât au nevoie, alţii au probleme cu imaginea, iar o a treia categorie se luptă cu morile de vânt. Aşa că nu prea este pace sub măslini... sau sub ce vrei tu! Totuşi, norocul îţi zâmbeşte în zilele de 10 şi 11 martie, pe o Lună în scădere. Nu eşti avantajat în comunicare şi în imagine – domeniile în care excelezi, de fapt. Trebuie să eviţi cu diplomaţie discuţiile în contradictoriu ca să nu se transforme în reproşuri memorabile. Atenţie la micile accidente domestice în care eşti specialist – închisul uşii peste mână, aprinsul feţei de masă cu ţiagareta etc – pentru că tu gândeşti infinit mai repede decât acţionezi. De aici rezultatele nedorite în sinergia dintre spirit şi materie, de fapt am mai discutat despre asta, nu?!

 

horoscop

 

RAC  În weekendul în chestiune eşti mult mai influenţat, decât de obicei, de celesta ta patroană, Luna. La un moment dat mai reţii şi ceva lichide, aşa pentru umorul jocului stelar, iar starea ta psihică este în rezonanţă cu fazele Lunii. Adică este în scădere. Pe 10 martie, sâmbătă, poţi organiza o mică petrecere, pentru că tot veni vorba despre lichide şi îţi mai îmbunătăţeşti şi starea de spirit. Duminică ai o perioadă mai bună şi lucrurile par să se aranjeze. Este timp şi de muncă, dar şi de distracţie! Poţi să faci curăţenie şi ordine, dar să te şi distrezi puţin. Veşti de departe, vezi pe reţele sau e-mail-ul, sau mai prozaica cutie de scrisori.  Poţi, de asemenea să dai telefoane sau SMS – este o ocupaţie teribilă! Este cazul să devii mai practic(ă) şi ceva mai diplomat(ă), totodată; numai aşa poţi evita un mic, dar bine organizat, dezastru financiar şi/sau sentimental. Aspecte uşor nefavorabile la bani, dar foarte bune la sănătate.  Nu-ţi schimba intenţiile, tenacitatea aduce succes.

 

horoscop

 

LEU  Nu că ţi s-ar cuveni ceva, sau că ai avea unele merite, urmare unei munci deosebite şi a unor rezultate strălucite, dar gura ta mare şi tupeul tau zdrobitor sunt argumente suficiente în lumea asta superficială şi decadentă. O zi de sâmbătă bună, care trece repede, ca orice lucru bun. Trebuie sa te relaxezi, mai ales pe seara şi să laşi treburile aşa zis urgente. Nimic nu este urgent când este vorba de odihna şi de sanatatea ta. Poate te duci la sală, poate alergi prin parc, poate o sauna, trebuie să eliberezi tensiunea acumulata. O veste bună de la unul dintre membrii familiei. Duminică seara intri puţin în viteză şi laşi lenea pe mai târziu, pentru ca ai nevoie, dupa caz de o rochita sau o camase calcata..  Nu-ţi face griji inutil, viitorul îţi este favorabil, însă! Trebuie doar să treci peste aspectele nefavorabile din perioada aceasta - o mică criză existenţială atât de necesară ca să faci comparaţia cu momentele în care te simţi într-adevăr bine.

 

horoscop

 

FECIOARĂ  Din nou anumite amănunte te fac să fierbi. Mai lasă-le în Dalai Lama de amănunte, că viaţa ta nu se compară cu a lui X şi al lu’ Z. Iarăşi nu vezi pădurea de copaci. Chiar dacă acum este frig, vine primăvara, vine căldura, Paştele, pregăteşte-te să te expui în rochiţe meseriaşe şi în costume care te avantajează şi totul va fi bine. Nu-ţi mai face inimă rea de ce bogat este ticălosul ăla sau ce noroc a avut pampa aia. Au şi ei necazurile lor, dar cum sunt mai pragmatici decât tine nu arată aproape niciodată ca suferă. Decât dacă le serveşte la ceva... Lumea este făcută din ierbivore şi prădători, din victime şi învingători. Nu te înregimenta în categoria păguboşilor... înainte de luptă! Şi nu uita că pierzi când renunţi să mai încerci. O veste bună duminică, poate pe seară. Apoi, îţi regăseşti ritmul şi o parte din echilibru. Poate că nemulţumirea face parte din caracterul tău.

 

horoscop 

 

BALANŢĂ   Pe total, după o deliberare îndelungată, perioada este OK, aşa că în weekendul ăsta poţi să faci mai tot ce vrei, sigur, să nu fie ilegal, imoral şi să nu îngraşe! Totusi, se schimbă registrul influenţelor astrale şi începi să simţi presiunea în cele trei domenii consacrate : banii, sănătatea şi dragostea. Ai nevoie de bani pentru reparat maşina, instalaţiile de încălzit ale casei costă o avere, încasările întârzie, iubita(ul) a plecat în Spania – iată o gamă largă de trăiri caracteristice dezechilibratelor Balanţe. Semnele de foc şi de aer îţi sunt favorabile toată perioada, dar este mai bine să nu te iei în beţe cu cei născuţi sub zodii de pământ şi apă. Sănătatea este bunicică, banii – constant ! Dacă ar fi să ne luăm după stele ar fi mai bine să verifici încă odată dacă chiar vrei să pleci în călătorie în weekend.

 

horoscop

 

SCORPION  O perioadă de timp bună spre foarte bună. Primele ore din ziua de sâmbătă îţi dau ceva dureri de cap, la propriu şi la figurat. Dacă reuşeşti să te stăpâneşti şi să eviţi graba şi încăpăţânările, nu se va întâmpla nimic notabil. Oricum fiecare Paradis are şarpele lui. Al tău se numeşte „falsă viziune asupra realităţii”. Adică o să auzi weekendul asta la minciunele, minciuni şi minciuni sfruntate, cât să ai rezerve pentru tot anul. Drept care şi tu te vei simţi obligată sau obligat să emiţi „false judecăţi de valoare”. Aşa este la tenis!  Nu este foarte bine să pleci la munte sau în călătorii de plăcere. Gandirea pozitivă şi arborarea unui zâmbet permanent te fac să obţii sprijin chiar de la persoanele care nu te plac aşa de mult.

 

horoscop

 

SĂGETĂTOR  Păstrează-ţi calmul, farmecul şi stilul de viaţă imperial cu ştaif. Nu arăta că eşti rănit sau rănită, că hienele abia aşteaptă. Viaţa este o junglă mai necruţătoare decât necuprinsul Africii. Cam tot în perioada când Marte face ceva aspecte faste, adică în jurul datei de sâmbătă, 10 martie, în mod sincronic, o să te hotărăşti brusc să pleci la capătul Pământului să cumperi o pereche de pliznoţi cu care să începi o afacere fabuloasă. Ce sunt pliznoţii? Asta o să te întrebi mult timp de aici în colo... Duminica din 11 martie îţi duce gândul la o cină fastuasă cu şampanie şi kir, caviar cu unt, galbenuş de ou fiert şi lămâie, camembert, şi cu ce mai urmează după... asta dacă iubitul sau iubita nu te-a părăsit deja, trântind uşa şi lăsându-ţi pisica, plata telefonului şi a întreţinerii (pe ultimii doi ani). Ce vrei, afaceri de Săgetător!

 

horoscop

 

CAPRICORN  Carpe diem! Oricum, cam asta şi făceai... Spiritul de dreptate care te carcacterizează te face să iei o atitudine care este destul de discutată - asta sâmbătă. Până la urmă, ori se uită, ori obţii „consensul”. O realizare notabilă în a doua jumătate a weekendului, adică duminică. Mesaj către toţi nativii zodiei : „Nu vă lăsţi copleşiţi de rutina zilnică, cumpărături, curâţenie, spălat geamuri, dat cu aspiratorul e cam patetic - căutaţi să vă distraţi şi să legaţi noi prietenii.” Nu exagera cu munca şi efortul, in general, pentru ca stelele indica o supărătoare tendinţă către surmenaj şi depresie. Învigătorii sunt nişte persoane abile şi tenace odihnite nu nişte nefericiţi crăcănaţi de muncă. Atenţie la solicitarea nervoasă, nu lăsa mass media să-ţi otrăvească viaţa cu ştiri negative şi filme violente. Ai un prilej pe care nu trebuie să-l ratezi!

 

horoscop

 

VĂRSĂTOR   O veste bună urmată de o distracţie pe măsură.  Atenţie la mijloacele de transport în comun.  Nu te lăsa tentat de cumpărături extravagante. Nu apăsa pe acceleratorul vieţii când nu trebuie. Dar pe termen lung, gândind strategic, lucrurile se mai aranjează.  Simţi o oarecare insecuritate sentimentală – atenţie, casa familiei este prost aspectată. Strânge-i pe toţi ai tăi în jurul tău şi laudă-i şi spune-le vorbe bune – au nevoie de asta, chiar dacă eşti ocupat. Timpul trece, copii cresc, oamenii se ofilesc, iată, momentul a trecut şi zgura părerilor de rău se adună în inimă. Evită perioada aceasta de timp să dai sau să iei bani cu împrumut, sau să faci cumpărături importante, mai ales bunuri de folosinţă îndelungată. Cu sanatatea stai binişor, în orice caz mult mai bine decat cu banii!

 

horoscopă

 

PEŞTI  Planetele şi conjunctura astrologică îţi sunt favorabile. Poţi reuşi în activităţi legate de marfă, de bunuri de consum, ba chiar şi în creaţie. Mai multe obligaţii uitate se fac simţite spre sfârşitul zilei de sâmbătă. Mai multe planete şi indicatori astrologici îţi sunt favorabili. Astrele emit „vibraţii favorabile”: sănătatea îţi este bună, viaţa personală – aproape armonioasă, iar situaţia financiară nu îţi mai pare teribilă.  Te simti excelent ceea ce este un motiv suficient sa tii nasul pe sus. Înfumurarea şi aerele de primadonă îţi vor trece imediat când o să faci socoteala cât ai cheltuit şi ce datorii ai de achitat. În a doua parte a weekendului stelele iţi sunt favorabile mai ales in domeniul social, al acceptarii opiniilor tale şi mai puţin in cel material, mai ales dacă este vorba de bani. De asemenea, în această perioadă este bine să nu-ţi iei nici un risc major. Evită sa semnezi acte oficiale, contracte, intelegeri, fie chiar şi un nou contract la mobil.

 

horoscop