Guvernul l-a numit prefect pe finul lui Tudose

Guvernul l-a numit prefect pe finul lui Tudose

Guvernul a adoptat, miercuri, o hotărâre care vizează exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţiei publice de prefect al judeţului Brăila de către Paladi George-Adrian.

Noul prefect a spus, potrivit Mediafax, că este finul de cununie al premierului Mihai Tudose.

Cununia a avut loc în urmă cu 14 ani, dar legătura dintre cei doi nu a influenţat decizia premierului, a mai declarat Paladi.

Brăila este județul din care provine premierul Mihai Tudose.

Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local şi conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale.