Editura Evenimentul si Capital

GUVERNUL GERMAN: „Urmărim cu oarecare ÎNGRIJORARE evoluţiile din România!”

Autor: | | 3 Comentarii | 282 Vizualizari

Guvernul Germaniei s-a pronunţat, miercuri, la Berlin, cu referire la evenimentele politice din România, precizând că urmăreşte "cu oarecare îngrijorare" evoluţiile şi că prin emiterea celor două ordonanţe de urgenţă privind modificarea Codului penal, Executivul român "a trecut peste îndoielile majore ale preşedintelui României, ale justiţiei şi ale unei largi părţi a populaţiei", informează un comunicat al Ambasadei Germaniei la Bucureşti.

"În noaptea trecută, guvernul României a emis două ordonanţe de urgenţă pe care le cunoaştem în linii mari şi care aduc modificări Codului penal, precum şi amnistii penale. Este foarte evident că prin intermediul acestor decizii, guvernul României a trecut peste îndoielile majore ale preşedintelui României, ale justiţiei şi ale unei largi părţi a populaţiei. Urmărim cu o oarecare îngrijorare aceste evoluţii. Pentru că şi o mare parte a societăţii civile din România îşi exprimase, deja, foarte clar, îngrijorările cu privire la deciziile luate şi la subiectul despre care este vorba", adaugă sursa citată. Comunicatul aminteşte că, în acest context, Comisia Europeană a făcut deja "o declaraţie critică". "Cred că putem afirma că aceste decizii nu reprezintă în niciun caz un semnal bun şi corect, şi având în vedere unele decizii iminente, la nivelul Uniunii Europene, ce privesc România. Din acest considerent, ne dorim răspunsuri clare din partea Guvernului legat de viziunea acestuia cu privire la continuarea luptei ferme împotriva corupţiei şi la întărirea statului de drept, în aceste condiţii-cadru legale schimbate", se mai arată în comunicatul ambasadei, citat de Agerpres.

Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate