Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, la Galați, într-o conferinţă de presă, că ea îl consideră pe Dan Şova "un animalul sacru din PSD", întrucât senatorul este protejat de partid "cu o fervoare demnă de cauze mai bune", iar din acest motiv imaginea Parlamentului are mult de suferit.
"Imaginea Parlamentului are mult de suferit din cauza parcursului sinuos al dosarului Şova prin Senatul României. Eu îi spun domnului Şova «animalul sacru din PSD» pentru că îl protejează cu o fervoare care este demnă de cauze mai bune. Procedura este în derulare, avem deja două decizii ale Curţii Constituţionale, în urma unor sesizări ale PNL şi ale CSM, prin care vrem să repunem procedura în matca normală. Nu ne dorim nici arestarea, nici vreo măsură care să-i afecteze libertatea domnului Şova, ne dorim doar respectarea regulamentului în raport cu Constituţia României şi ne dorim ca fiecare cetăţean să simtă că n-are nici mai puţine, nici mai multe drepturi ca parlamentarul", a afirmat Alina Gorghiu, citată de Mediafax.
Pe 25 martie, la votul din plenul Senatului, din cele 151 de voturi exprimate în cazul solicitărilor vizându-l pe Dan Şova, 79 au fost "pentru", 67 "împotrivă", iar cinci voturi au fost anulate.
La momentul votului, senatorii a invocat articolul 24, alineatul 4 din Legea 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor. Potrivit legii, fiecare Cameră hotărăşte în cazul cererii de reţinere, arestare sau percheziţie a deputatului sau a senatorului, prin votul secret al majorităţii membrilor săi. Asta în condițiile în care Constituţia prevede, la articolul 76, că hotărârile celor două camere ale Parlamentului se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare cameră. O lună mai târziu, PNL a sesizat Curtea Constituţională, arătând că "Senatul trebuia să-şi asume decizia prin care încuviinţează ori nu reţinerea şi arestarea preventivă a senatorului în cauză".
În urma deliberărilor, Curtea Constituțională a constatat că Hotărârea Senatului din 25 martie 2015 în cazul lui Dan Şova este neconstituţională, întrucât a fost adoptată în temeiul unor dispoziţii legale şi regulamentare care contraveneau prevederilor articolului din Constituţie.
Decizia este definitivă şi obligatorie.