RĂZBOIUL continuă: „ Eu nu am cum să fac pace. Ei nu sunt oameni de făcut pace. O să-i ÎNVING”

RĂZBOIUL continuă: „ Eu nu am cum să fac pace. Ei nu sunt oameni de făcut pace. O să-i ÎNVING”

Gigi Becali, finanțatorul echipei Steaua, a declarat că nu va ajunge niciodată la o înțelegere cu reprezentanții MApN.

Gigi Becali a anunțat, astăzi, că va continua disputa pe care o are cu reprezentanții Ministerului Apărării. Finanțatorul „roș-albaștrilor” nu are de gând să ajungă la un compromis și a precizat că va câștiga tot ce a pierdut în instanță.

„Nu e rău ce spune Pițurcă. Când spui să fie pace e bine. E prima dată când spune un lucru bun. Eu nu am cum să fac pace. Ei nu sunt oameni de făcut pace. Ei au luat marca, vor să schimb și numele și vor să distrugă brandul Steaua, sa nu mai existe. Dacă nu mai există echipa asta, nu mai există Steaua. E clar. O să îi înving. O să le iau și numele și marca. O să iau totul înapoi. Nu e greu să facă echipa CSA, ci imposibil. Ei zic că fac bani din abonamente. Dar nu vine nimeni la ei. Doar Peluza Sud poate vine. Dar cei de acolo au zis că unde sunt palmaresul și marca sunt și ei și vor susține acea echipă. Eu le promit fanilor că într-un an voi avea tot palmaresul. Numele îl voi avea în maximum 6 luni, iar marca în maximum 1 an", a spus Becali la Sport.ro.