Ghiță l-a denunțat pe „Portocală” în comisia SRI din Parlament, încă din 2016

Ghiță l-a denunțat pe „Portocală” în comisia SRI din Parlament, încă din 2016

Fostul deputat PSD Sebastian Ghiță a povestit că le-a atras atenția foștilor săi colegi din Comisia parlamentară de control a activității SRI despre „mașinațiunile” lui Mircea Negulescu, poreclit „Portocală”, la acea vreme procuror în DNA - Structura teritorială.

„Eu am auzit la început de mașinațiunile acestui om (...) M-am dus şi în comisia SRI şi mai oficial, mai neoficial le-am spus oamenilor de acolo: «Domnule, e un nebun, e unul pe lângă lege. Cred că e pe pastile sau ceva». Şi n-a crezut nimeni că acest om face aceste falsuri”, a povestit Ghiță, duminică și luni seară, la România TV și Antena 3.

În perioada 2012-2016, Ghiță a fost membru și secretar în comisia de control a SRI din Parlament.

„Nu era clar atunci”

Fostul senator PSD Daniel Savu, membru în comisia parlamentară de control a activității SRI, a confirmat, ieri, pentru EVZ, că Ghiță a spus în comisia SRI că „ceva este în neregulă” la DNA Prahova.

„Știam și eu, personal, de situația din DNA Prahova și de metodele folosite de procurorul Mircea Negulescu, am primit la cabinetul parlamentar informații în acest sens. La fel a primit și dl Sebastian Ghiță. Confirm că dl Ghiță a ridicat în comisia SRI problema metodelor folosite de dl Negulescu, a semnalat că ceva este în neregulă, dar subiectul nu s-a discutat pe larg, nu a fost pe ordinea de zi a vreunei ședințe de comisie”, a relatat Savu.

Întrebat de ce comisia de control a SRI nu a discutat subiectul, Savu a spus că parlamentarii nu aveau atunci elemente care să lege activitatea DNA Prahova de serviciile secrete: „Atunci nu erau lucrurile așa clare, plus că pe vremea aia nu se discuta despre protocoalele secrete (dintre SRI și DNA, n.red.)”.

Fostul președinte al Comisiei SRI, Georgian Pop, nu a putut fi contactat, ieri, pentru un punct de vedere.

Întâlniri Negulescu - SRI

Savu însuși a vrut să spună în comisia SRI că deține „probe” despre relația apropiată dintre „ofițeri cu funcții de conducere din SRI Prahova”, și procurorul Mircea Negulescu. El a explicat, ieri, pentru EVZ, că a cerut în 2016 să fie audiat în comisia parlamentară de control a SRI, pentru a povesti tot ce știe despre situația din Prahova, dar audierea nu a mai avut loc.

În iunie 2016, în timp ce era membru în comisia SRI, Savu a scris pe blog că „în ultima perioadă, am fost contactat de către foști colegi din SRI care mi-au relatat despre întâlnirile periodice pe care persoane din conducerea SRI Prahova le-au avut cu (...) procurorul Mircea Negulescu și alții”, și că întâlnirile s-ar fi petrecut „nu numai în sediul SRI, ci și în locuri publice din județul Prahova (hotel „Montana” din Sinaia, restaurant „Colina Grande” din Valea Călugărească, o locație din Azuga, fostul Vienna Cafe din Ploiești etc), precum și în concedii petrecute împreună (Delta Dunării și altele)”.

Ținta: Victor Ponta

Pe 23 martie 2016, în Camera Deputaților ajunge cererea de încuviințare a reținerii și arestării preventive a deputatului PSD Sebastian-Aurelian Ghiță în dosarul 308/P/2015 instrumentat de DNA, format din cinci volume și peste 1.000 de file. Ghiță era acuzat, printre altele, de dare de mită, şantaj și cumpărare de influenţă.

În discursul pe care l-a ținut în apărarea sa în plenul Camerei Deputaților, pe 30 martie 2016, Ghiță a declarat că toate acuzațiile procurorilor de la Ploiești au fost „fabricate”. „Nu există interceptări, nu există documente (...) Pe ce se bazează procurorii când fac acuzaţiile? Pe denunţuri şi pe denunţători care n-au fost vreodată la vreo discuţie, nu au absolut nicio dovadă pentru ceea ce spun, în schimb emit nişte păreri”, a zis fostul deputat PSD.

Ghiță a adăugat atunci că DNA vrea să-l aresteze pentru a obține noi denunțuri și a deschide noi dosare. „Pe cine credeţi că mi se sugerează de un an de zile să denunţ? Pe fostul prim-ministru Victor Ponta”, a spus Ghiță în Camera Deputaților. Deputații au respins atunci cererile procurorilor de reținere și arestare preventivă a deputatului PSD.

Cine este misteriorul „Dragoș”?

Comisia parlamentară pentru controlul activităţii SRI a decis, ieri, să ceară serviciului de informații dacă „domnul Dragoş”, personaj la care a făcut referire procurorul Mircea Negulescu în înregistrările apărute în spațiul public, a fost sau nu angajat al SRI.

„Legat de scandalurile din ultimele zile, Comisia s-a sesizat - am hotărât să trimitem către SRI o solicitare sau o întrebare dacă „domnul Dragoş” la care făcea referire domnul procuror „Portocală” (Mircea Negulescu - n.r.), este angajat al SRI şi dacă da, care era natura relaţiilor dintre SRI şi unitatea de parchet de la DNA Ploieşti”, a declarat, ieri, preşedintele comisiei SRI, senatorul PSD Claudiu Manda.

În înregistrările difuzate duminică seară de Antena 3, fostul procuror DNA Mircea Negulescu vorbește cu o persoană numită „Dragoș” pentru a se identifica dacă un număr de telefon este activ şi dacă o persoană se află în ţară.

Comisia SRI este interesată să-l audieze pe Ghiță, prin videoconferință, dacă și acesta va fi de acord, a mai spus ieri Claudiu Manda. Liderul Comisiei i-a transmis public lui Ghiță să ia legătura cu Comisia pentru că „nu ştiu cum am putea noi să luăm legătura cu domnia sa”.

„Kovesi era mândră că Negulescu şantaja”

Fostul deputat Sebastian Ghiţă a făcut, pentru a doua zi consecutiv, câteva acuzaţii foarte grave, cea mai importantă fiind aceea că i-a descris Laurei Codruţa Kovesi comportamentul procurorului Mircea Negulescu, iar şefa DNA ar fi râs. „Realitatea este că astăzi îmi dau seama că am fost naiv, că doamna Kovesi e departe de a fi fost un şef de instituţie, era o bandită mână în mână cu Portocală.

Că Portocală spune: mă duc la Kovesi, îi cer, îi prezint, îi arăt cum îl fac pe Ghiţă, Kovesi e veselă, e fericită, abia aşteaptă. Şi eu îmi dau seama câtă minte aveam eu când eu aşa, normal, ziceam: domnule, e ceva ciudat la Ploieşti, e un om nebun care tot umblă prin oraş şi spune: zi-mi ceva de Ghiţă.

La început am luat-o aşa uşor, azi îmi dau seama că n-aveam minte şi că doamna Kovesi conducea această maşinărie de măsluit. N-are rost să vă descriu suma de expresii ale feţei când îi spuneam lui Kovesi că omul ei fură, minte, trişează, şantajează, era mândră de el. Era fericită”, a spus fostul deputat la RomâniaTV.

Aducerea lui Ghiţă în ţară, îngreunată

Ultimele dezvăluiri despre modul de instrumentare a dosarele de către Mircea Negulescu, sub coordonarea lui Lucian Onea, pot îngreuna procesul de extrădare din Serbia al lui Sebastian Ghiţă. De altfel, acesta a anunţat că avocaţii săi vor înainte o sesizarea judecătorilor din Serbia, care ar trebui să aprobe sau să respingă extrădarea sa, despre situaţia de la DNA Ploieşti.

„În cererea mea de extrădare pe care o aveţi şi o puteţi pune pe ecran, scrie negru pe alb că a sosit o corespondenţă de la Chişinău întrun plic cu un stick, cu nişte înscrisuri de la Serghei Petruş. Să ne arate Onea cum i-a sosit corespondenţa de la Chişinău. Am demarat procedurile cu avocaţii pe aici pentru a prezenta judecătorilor sârbi adevărul despre această situaţie, despre aceste probe false, despre această identitate falsă”.

Plângere penală pe numele şefei DNA

Ieri, avocaţii din România ai lui Sebastian Ghiţă au depus la Parchetul General o plângere penală împotriva Laurei Codruţa Kovesi, dar şi împotriva celor patru procurori de la Ploieşti, Lucian Onea, Giluela Deaconu, Savu Alfred şi Mircea Negulescu, ultimul exclus între timp din magistratură. Ghiţă îi acuză pe cei cinci de „compromiterea intereselor justiţiei”, „cercetare abuzivă”, „represiune nedreaptă”,„abuz în serviciu” şi „constituire de grup infracţional organizat”. Plângerea este adresată lui Augustin Lazăr, Procuror General al României.