Nominalizarea lui Eduard Hellvig la conducerea SRI poate fi una oportună, în contextul în care acesta a părut întotdeauna ataşat conceptual valorilor euro-atlantice, a declarat fostul director al Serviciului, George Maior, potrivit Agerpres.
''Îl cunosc de mult timp pe Eduard Hellvig şi ştiu că acesta apreciază parteneriatele strategice cu SUA, Marea Britanie, Germania şi Franţa, precum şi apartenenţa profundă a României, inclusiv prin structurile de informaţii, la NATO şi Uniunea Europeană. Cred că va realiza repede că vechile idei de axe politico-strategice sunt desuete, ca element de referinţă în acest context euro-atlantic. Domnul Hellvig ar trebui să continue pe linie de informaţii aceste parteneriate cu o valoare operaţională importantă pentru securitatea României - cea mai semnificativă modalitate prin care pot fi promovate interesele de securitate ale României într-un context internaţional şi regional complex şi din ce în ce mai tensionat'', a spus Maior, citat de Agerpres.
El a subliniat că Hellvig va găsi în SRI o instituţie profesionistă, neutră şi independentă politic, capabilă să facă faţă provocărilor externe şi unor vulnerabilităţi interne ''cu care se confruntă acum România''.
''Cu toate acestea, va trebui să ofere Serviciului Român de Informaţii instrumentele necesare pentru a performa instituţional, iar vidul legislativ existent care începe să se transforme într-unul informativ să fie rapid depăşit. Îl voi sprijini întotdeauna pe domnul Hellvig cu expertiza şi experienţa mea pentru a avea un mandat de succes, în coordonatele menţionate'', a adăugat Maior.