International
FURTUNĂ VIOLENTĂ în Franţa: Cel puţin o persoană a murit, iar 42.000 de locuinţe au rămas fără electricitate
- Silvana Chiujdea
- 22 mai 2014, 00:01
Cel puţin o persoană a murit, peste 42.000 de locuinţe au rămas fără curent electric din cauza unei furtuni violente ce a lovit sud-vestul Franţei, informează AFP. Meteorologii au anunţat că în unele regiuni, rafalele de vânt au atins viteza de 124 de kilometri pe oră.
Un arbore care a căzut peste o maşină a ucis un om, iar mai multe persoane au fost rănite în timpul intemperiilor, au anunţat pompierii din Midi-Pyrenees.
La ora locală 17.00 (18.00, ora României), în total 42.500 de locuinţe erau private de electricitate în regiunea Midi-Pyrenees, a anunţat un purtător de cuvânt al reţelei electrice de distribuţie din Franţa, relazează Mediafax, citând France Press.
Recomandările noastre