După o pauză de două decenii, „Les Bleus” au pus din nou stăpânire pe titlul suprem, după ce, ieri, au învins Croația în finală cu 4-2. Învinsa a rămas cu un turneu de poveste.
Pe Stadionul „Lujniki” din Moscova a avut loc, ieri, meciul cu numărul 900 de la Cupa Mondială.
În finala ediției din acest an, protagoniste au fost Franța și Croația, două reprezentative care au bifat un noul duel la un Mondial, după cel din 1998, din semifinale, când câștig de cauză au avut „cocoșii galici”, scor 2-1. Tot atunci, Franța, țara organizatoare, și-a revendicat și titlul suprem. Pentru naționala din Hexagon a urmat o nouă finală de acest calibru, în 2006, dar pierdută în fața Italiei (1-1, 3-5 după loteria penalty-urilor).
De partea celalată, Croația nu mai reușise, în ultimii 20 de ani, să depășească faza grupelor la o Cupă Mondială.
Mandzukici și Perisici, îngeri și demoni
În finala de ieri, croații au început în forță partida, dar s-au văzut conduși din minutul 18 din cauza autogolului lui Mandzukici, primul dintr-o finală de Cupă Mondială!
Croația a fost, din nou, mai periculoasă, și a reușit să restabilească egalitatea pe tabelă, prin capodopera lui Perisici, din minutul 29. Până la finalul primului act, „cocoșii” au mai preluat conducerea după ce arbitrul a consultat VAR (Arbitrajul Video). Franței i s-a acordat penalty, după ce balonul l-a lovit în mână pe Perisici în propriul careu, iar Griezmann a transformat fără probleme (38).
Croații au dat impresia că au terminat benzina în repriza secundă, iar Franța nu i-a iertat. Elevii lui Didier Deschamps s-au desprins la 3-1, după golul lui Pogba de la marginea careului (59), apoi, șase minute mai târziu, a venit rândul puștiului-minune Mbappe să înscrie cu un şut fantastic din afara careului.
Deschamps a intrat în istorie
Surprinzător, Mandzukici a profitat de greșeala portarului Lloris și a mai redus din diferență, după numai patru minute. Tabela a rămas neschimbată până la final, iar „Les Bleus” au devenit campioni mondiali pentru a doua oară în istorie, în timp ce Croația a rămas campioana suporterilor de la turneul final din Rusia.
Un alt aspect incredibil, după succesul „cocoșilor”, este că Didier Deschamps, antrenorul Franței, a devenit al treilea om din istorie campion mondial atât ca jucător, cât și ca antrenor, după brazilianul Mario Lobo Zagallo și neamțul Franz Beckenbauer.