Fragmente din interceptările telefonice care-l incriminează pe Sarkozy, publicate de presa franceză

Fragmente din interceptările telefonice care-l incriminează pe Sarkozy, publicate de presa franceză

Cotidianul francez "Le Monde" a publicat, azi, fragmente din interceptările telefonice legale, ordonate de justiție, și care au dus la inculparea pentru corupție a fostului președinte francez Nicolas Sarkozy (2007-2012).

Justiția franceză a decis interceptarea a două telefoane folosite de Sarkozy — un telefon "oficial", de serviciu, și un altul achiziționat sub un nume fals, potrivit agenţiei EFE, citată de Agerpres.

Sarkozy era suspectat că, ajutat de avocatul și prietenul său Thierry Herzog, a încercat în timpul mandatului său prezidențial să obțină informații de la un înalt magistrat, Gilbert Azibert, ambii fiind de asemenea inculpați, privind o investigație care îl viza în "afacerea Bettencourt", în schimbul promisiunii unui post de prestigiu la Monaco pentru acesta din urmă.

"O să-l ajut", i-a spus la 5 februarie Sarkozy avocatului său, folosind telefonul cumpărat sub un nume fals. Sarkozy adăuga: "Sună-l și spune-i că o să mă ocup, pentru că mă duc la Monaco și-am să-l văd pe prinț".

Două săptămâni mai târziu, Sarkozy îi spunea avocatului său că-l poate suna pe magistrat și să-i spună că va face "demersurile pe lângă ministrul de stat, mâine sau poimâine".

După încă o zi, politicianul conservator își sună din nou avocatul și prietenul: "Voiam să-ți spun, ca să-i poți transmite lui Gilbert Azibert, că la prânz mă întâlnesc cu Michel Roger, ministrul de stat din Monaco".

La 26 februarie, folosind de data aceasta telefonul "oficial", despre care judecătorii bănuiesc că Sarkozy ar fi știut că era interceptat, fostul șef al statului francez a dat înapoi. "Mi-am dat seama că ar fi ușor jenant, așa că prefer să nu-i vorbesc despre asta", a spus Sarkozy într-o conversație reluată apoi, câteva minute mai târziu, pe cel de-al doilea telefon, scrie Le Monde.

Ziarul francez adaugă faptul că ministrul de stat din Monaco le-a confirmat judecătorilor francezi că Sarkozy l-a sunat la 25 februarie, dar că nu a făcut nicio referire la numele magistratului Azibert.