FOTO: Răzbunarea porcului de Ignat! Ce poți păți într-o clipă de neatenție

FOTO: Răzbunarea porcului de Ignat! Ce poți păți într-o clipă de neatenție

Astăzi, 20 decembrie, în calendarul ortodox este sărbătorit Sfântul Ignat ie Teoforul, episcop de Antiohia, martir al Bisericii şi unul dintrei cei mai de seama Părinţi apostolici. În tradiția populară, însă, astăzi este Ignatul, ziua în care se sacrifică porcii. Doar că ritualul poate fi periculos, așa cum ne explică medicul Tudor Ciuhodaru. ATENȚIE, IMAGINI CARE VĂ POT AFECTA EMOȚIONAL!

Se spune că în noaptea de Ignat porcii visează dacă vor fi sau nu tăiaţi. Carnea animalului sacrificat este destinată în principal preparării produselor care urmează a se consumă ritual pe tot parcursul perioadei dintre Crăciun şi Bobotează. Conform rânduielii tradiţionale, tăierea porcului este singură activitate permisă a se desfăşura în ziua de Ignat, notează creștinortodox.ro. Se credea că prestarea oricărei alte munci - spălatul rufelor, cusutul, torsul lânii, măturatul casei etc, atrăgea după sine pedepsirea celor care se făceau vinovaţi de încălcarea normelor sărbătoririi.

Femeile însărcinate respectau cu stricteţe interdicţia de a lucra, de teamă să nu nască copii cu infirmităţi sau labili psihic.

Dar să revenim la sacrificarea porcilor, care poate fi extrem de periculoasă. Chiar dacă Legislația privind protecția animalelor în timpul sacrificării, (Directiva 93/ 113 C.E. și Ordinul A.N.S.V.S.A nr. 180/ 2006) stabilește condițiile de sacrificare a animalelor numai în abatoare autorizate, autoritatea veterinară poate acorda derogare pentru sacrificarea unor specii de animale (porcine, ovine, caprine) în afara abatoarelor de către proprietarii de animale pentru consumul propriu, fiind interzisă comercializarea cărnii și a derivatelor rezultate, în afara gospodăriei, cu recomandarea ca animalele respective să fie, asomate în prealabil, adică să fie ferite de suferință sau durere în timpul prinderii și înjunghierii.

Ne puteți urmări și pe Google News

Nu toți respectă însă aceste reguli, așa că „tot mai mulţi pacienţi ajung la urgenţe în această perioadă după ce au fost mușcaţi de porcii achizionaţi pentru Crăciun”, explică conf. univ. dr.Tudor Ciuhodaru, medic primar medicină de urgenţă. El spune că rănile rezultate sunt foarte grave, porcul fiind un animal cu maxilare puternice.

„Aceste leziuni sunt extrem de grave şi necesită profilaxie antitetanică, antalgice, hemostază provizorie, evaluare imagistică şi adesea intervenţia chirugilor reconstructive. Prognosticul rămâne rezervat datorită severităţii lezionale şi potenţialului septic major. Recomandăm prezentarea cât mai rapidă după astfel de leziuni la un serviciu specializat şi cu experienţă în terapia plagilor muşcate, întrucât gravitatea lezională şi potentialul septic şi necrotic pot avea drept consecinţe amputaţia membrului muşcat sau efecte nedorite de ordin funcţional şi esthetic”, explică medicul.

Partea proastă este, explică Tudor Ciuhodaru, că în satele românești, în anul de grație 2016, oamenii încă mai folosesc metode băbești pentru tratarea răniilor, fără să realizeze că se joacă cu propria viață.

„De Ignat, pentru a evita tratamentele improvizate, precum frunza de varză sau aplicarea de mămăligă, precum şi prezentarea tardivă la spital, e nevoie de informarea populaţiei ce va fi realizată corespunzător doar atunci când va fi adoptată legea Ciuhodaru prinvind introducerea orelor de educaţie pentru sănătate ca materie de studiu în instituţiile de învăţământ” susține medicul ieșean.