Fosta procuroare Angela Nicolae, condamnată la 4 ani de închisoare
- Virgil Burl ă
- 17 martie 2015, 15:50
Angela Nicolae, fost procuror-şef al Biroului de Relaţii Internaţionale şi Programe din Parchetul General, a fost condamnată marţi de judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 4 ani închisoare cu executare pentru trafic de influenţă. Decizia nu este definitivă.
De asemenea, Angela Nicolae are interzis pe o perioadă de 4 ani dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost condamnată.
Tot în cazul ei, instanţa a dispus confiscarea sumei de 87.715 lei, fiind menţinut sechestrul pe un apartament al acesteia. În acelaşi dosar, Daniel Nicolae, fiul Angelei Nicolae, a fost condamnat la 3 ani închisoare cu executare, aceeaşi pedeapsă primind şi Ghaziri Rami. Angela Nicolae şi fiul ei au fost obligaţi la plata a câte 10.000 lei cheltuieli judiciare către stat, iar Ghaziri Rami trebuie să achite 12.000 lei cheltuieli judiciare.
Promisiunile Angelei
Potrivit DNA, Angela Nicolae a pretins de la liderul unei reţele de evaziune fiscală, Ghaziri Rami, direct şi prin intermediul fiului său, Daniel Nicolae, sume de bani totalizând 111.715 lei şi 1.500 euro.
În schimbul banilor, Angela Nicolae a promis că va interveni pe lângă judecători şi procurori, astfel încât să îi determine să pronunţe hotărâri favorabile lui Ghaziri Rami şi firmei sale. Un mod de operare similar a fost folosit de Angela Nicolae şi în raporturile cu o altă persoană, administrator şi asociat în mai multe societăţi cu profil agricol.
Arestați preventiv
Astfel, la data de 28 mai 2013, persoana respectivă a apelat la Angela Nicolae, care i-a promis că va interveni pe lângă un prim-procuror al unui Parchet de pe lângă Judecătorie, pentru a-i facilita unui prieten obţinerea unei soluţii favorabile în dosarul penal în care era cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi vătămare corporală din culpă. Ancheta penală a fost finalizată, dar nu în sensul promisiunii făcute de Angela Nicolae, ci în sensul trimiterii în judecată a persoanei cercetate. Pe 28 octombrie 2013, la propunerea DNA, Angela Nicolae a fost arestată preventiv, fiind apoi trimisă în judecată în decembrie 2013