Forțele Navale Române coordonează un nou EXERCIȚIU MULTINAȚIONAL în MAREA NEAGRĂ

Forțele Navale Române coordonează un nou EXERCIȚIU MULTINAȚIONAL în MAREA NEAGRĂ

„Poseidon 2017”, exerciţiul multinaţional organizat de Forţele Navale Române, aduce în Marea Neagră, pentru a doua oară în acest an, Gruparea navală NATO de luptă împotriva minelor marine. Peste 1500 de marinari vor participa, în perioada 5-13 martie, la această uriașă aplicație militară în apele teritoriale româneşti şi în apele internaţionale din partea vestică a Mării Negre.

Centrul de Coordonare a Exercițiilor în Marea Neagră va conduce exerciţiul la care vor participa 17 nave militare, un elicopter Puma Naval şi două ambarcaţiuni rapide pentru scafandri. De asemenea, pentru crearea unui mediu de luptă cât mai complex, pe parcursul exerciţiului se vor mai alătura şi două avioane MiG 21 LanceR de la Baza 86 Aeriană Borcea și o navă a Gărzii de Coastă. 

Nave militare din şapte ţări membre ale Alianţei Nord-Atlantice, două echipe de scafandri specializați în descoperirea și neutralizarea pericolelor subacvatice, din România și Turcia, şi doi ofiţeri de stat major din Bulgaria şi Turcia, în Centrul de Coordonare a Exercițiilor în Marea Neagră, vor acţiona în comun, timp de o săptămână, pentru îndeplinirea tuturor misiunilo, potrivit Statului Major al Forțelor Navale.

 

Forțele Navale Române vor participa cu două dragoare maritime, Lt. Lupu Dinescu şi Slt. Alexandru Axente, corveta CAm. Eustațiu Sebastian, navele maritime pentru scafandri Grigore Antipa și Venus, remorcherele maritime Grozavul, Vârtosul, Voinicul și Vânjosul, nava maritimă hidrografică Cpt.cdor Alexandru Cătuneanu și un elicopter Puma Naval.

Gruparea Navală NATO de Luptă împotriva Minelor din Mediterana va fi prezentă la Constanța cu patru nave: nava de suport logistic ORP K.X. Czernicki (Polonia), nava comandant a Grupării, și vânătoarele de mine ESPS Duero (Spania), TCG Alanya (Turcia), FGS Rotweill (Germania). De asemenea, la exerciţiu vor mai participa şi vânătorul de mine HS Evropi (Grecia), dragorul maritim BGS Priboy (Bulgaria) și vânătorul de mine TCG Anamur (Turcia).