Editura Evenimentul si Capital

EVZ 25 ani

FISCUL dă o replică presei: IATĂ ce spune despre vânzătoarea de urzici amendată!

Autor: | | 10 Comentarii | 3420 Vizualizari

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a emis un comunicat despre modul în care opinia publică "este informată defectuos" în legătură cu acțiunile de control desfășurate de Direcția Antifraudă.

În ce privește suspendarea activității restaurantului PUB 18 pentru doar 3,18 lei, din compararea raportului informativ emis de casa de marcat cu monetarul reprezentând încasările zilei, până la momentul controlului, a rezultat o diferență în minus de 1.596,72 lei, nu de 3,18 lei, se arată în comunicat.

Astfel, în nota explicativă semnată olograf de barmanul unității este precizat că acesta i-a înmânat administratorului societății "în jur de 1.600" lei.

„La solicitarea inspectorilor de a prezenta dovada, constând în dispoziția de plată, acesta a precizat că nu deține un astfel de document întrucât l-a înmânat administratorului, deși legea prevede că un exemplar al dispoziției de plată trebuie să rămână în unitate”, se arată în comunicat.

Ulterior, administratorul societății a venit ulterior controlului pentru a prezenta dispoziția de plată, într-un singur exemplar, pentru suma de 1.600 lei.

Un alt caz este cel al cofetăriei Codrina din Timişoara.

„Despre Cofetăria Codrina din Timişoara s-au publicat ştiri, din nou fără a ne fi solicitată poziția, prin care a fost prezentată o situaţie fără corespondenţă cu realitatea, respectiv suspendarea activităţii pentru un plus de 1,5 lei în casa de marcat. În fapt, inspectorii DRA Deva nu au verificat deloc activitatea SC Codrina SRL”, susţin oficialii ANAF.

Un alt caz este cel legat de confiscarea "urzicilor unei bătrânici".

„În legătură cu materialele apărute în presă legate de confiscarea "urzicilor unei bătrânici" de către Direcția Antifraudă, fără a fi întrebați în legătură cu veridicitatea informației, precizăm că acest lucru este, de asemenea, nereal. Acest gen de activități nu intră în sfera acțiunilor întreprinse de DGAF”, afirmă oficialii instituţiei.

În 2014, 90% dintre cazurile instrumentate de Direcția Antifraudă au vizat prejudicii de peste 1 milion de euro/dosar, iar în primele două luni din 2015 procentul dosarelor de peste 1 milion de euro au reprezentat 87% din total sesizări penale înaintate organelor de anchetă.




Alte articole din categoria: Economie

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
07:00 Surse: Lista scurtă de MINIȘTRI a PSD. ARTILERIA GREA a partidului intră în joc 19:26 Tăriceanu a făcut ANUNȚUL. Ce spune despre o majoritate ALDE-PNL 16:44 Portretul-robot al VIITORULUI PREMIER. Cine vine la Palatul Victoria 16:19 Klaus Iohannis despre premier: O să REZOLV foarte REPEDE problema MAJORITĂȚII 15:12 PSD pregătește „Guvernul fără pitpalaci” 15:00 Planul chinezesc al echipei Ponta - Grindeanu 14:28 Capul fostului ȘEF SRI George Maior, CONDIȚIE pusă în PSD pentru noul Guvern 13:05 De ce nu vrea PNL să intre la guvernare 09:28 Greșeala FATALĂ din LISTA de PREMIERI a lui Dragnea, descoperită de Băsescu 16:25 Ce spune Iohannis despre ALEGERILE ANTICIPATE 13:45 Ce ASCUNDE programul CONSULTĂRILOR la Cotroceni 12:53 STRATEGIA PNL înaintea CONSULTĂRILOR cu Iohannis. Orban NU VREA la guvernare - surse | Exclusiv EvZ 12:51 Portița matematică a lui Klaus Iohannis: PSD riscă să piardă guvernarea 10:57 Cine nu i-a RĂSPUNS la telefon lui GRINDEANU după ce a fost DEMIS 09:58 Noul premier: lista scurtă din PSD - surse 09:27 Evoluție INCREDIBILĂ în SONDAJE pentru PSD, în urma CRIZEI INTERNE. Influența SCANDALULUI asupra electoratului 08:52 Ce va face ministrul Justiției PÂNĂ în ULTIMUL MINUT, după demiterea Guvernului. Declarațiile lui Toader 00:20 Grindeanu ARE O INFORMAŢIE-BOMBĂ DESPRE ŞEFUL PSD: „I-am spus lui Dragnea…” Premierul a vorbit şi despre SCHEMA MARII TRĂDĂRI care L-A DEZAMĂGIT CRUNT 18:50 Cronica Războiului conjugal din PSD. România lui Cristoiu

Articole salvate