Fiecare român cu durerea lui. Scrisoarea săptămânii. „Sunt și eu un om, doresc să fiu respectat

Fiecare român cu durerea lui. Scrisoarea săptămânii. „Sunt și eu un om, doresc să fiu respectat

Sunt semnatarul scrisorii publicată sâmbătă, 30 mai 2015. Cu permisiunea dumneavoastră doresc să revin, nu înainte de a mulțumi pentru atenția acordată.

 Sunt un om bătrân, instruit, civilizat, cu statut social bine conturat. O să încerc să demonstrez cât pot mai bine. După publicarea scrisorii, m-am adresat Ag. Naț. Pt. Protecția Consumatorului. După un timp, fără să se rezolve ceva, primesc răspunsul anexat. Am remarcat undeva în lateral cuvântul magic ”cu respect”. Sincer, mi-a plăcut. Sunt așezat la locul meu, loc pe care, zic eu, îl merit. Domnii de la O.P.C au deschis un drum, le mulțumesc prin intermediul ziarului EVZ. Toată documentația, pentru analiză și soluționare, a ajuns la Oficiul Naț. Pentru Jocuri. Am scris trei scrisori doamnei Augusta Dragic, dir. Superbet. Tăcere deplină. Nicio atenție, sunt ignorat. Prin intermediul ziarului dumneavoastră, asigur Superbet-ul cât și Agenția pt. Jocuri, că nu am abandonat. Prin intermediul EVZ, mă adresez fix și precis dnei AUGUSTA DRAGIC, dir. Superbet și dlui dir. Of. Naț. Pt. Jocuri. Sunt și eu un om, doresc să fiu respectat, în consecință doresc soluționarea cazului.

Două întrebări pe adresa persoanelor de mai sus

1.Regulamentul societății Superbet este funcțional? Citez din ac. regulament:”Clientul este persoană fizică care încheie un contract, numit bilet. Prin pariu se înțelege indicarea de către client a pronosticului asupra rezultatului unui eveniment sportiv, CE URMEAZĂ A AVEA LOC, DUPĂ ÎNCHEIEREA CONTRACTULUI. Oameni buni, citați mai sus, avem în ipoteză biletul cu cod 2281-96IGIF, contractul încheiat la 5 mai 2015, la ora 10:43:09; meciul I-1203 urmează să se joace la ora 11:10. Biletul este VALID, acceptat de sist.info. al agenției, nici un eveniment nu este BLOCAT. Concluzie: biletul este și trebuie achitat cu suma înscrisă pe contract 757,65 lei; aici nu e loc pentru fals, abuz ș.a.m.d. Dacă sunteți oameni serioși și corecți, vă asumați orice greșală indiferent de ce natură e ea. Dacă e contract- contract să fie!

Ne puteți urmări și pe Google News

2. Dnă Augusta Dragic, dețineți o hotărâre judecătorească prin care să mi se interzică accesul în agențiile Superbet din oraș? Ei bine, după publicarea scrisorii în EVZ, Camelia (?), inspector zonal Superbet a hotărât la colț de stradă și a dat ordin tuturor operatorilor Superbet din cele 4 agenții din oraș să nu mai am dreptul să pun piciorul într-o agenție. Se întâmplă la Brăila, în România și nu aiurea în Burkina Faso. Dnă Augusta Dragic, eu am respectat și respect aceasă măsură, vă asigur că viața nu începe și nu se termină într- o agenție Superbet, stați liniștită. Sunt multe posibilități de a petrece timpul liber, poți să citești Kafka, Proust, Hemingway, poți să asculți Beethoven, Vivaldi ș.a.m.d. Dar, în legătură cu subiectul de mai sus, am câteva comentarii. Sunt un om serios, la locul meu. Nu m-am certat, n-am ridicat tonul, n-am spart un geam, din contră, cu domnișoarele operatoare am avut relații corecte, demne, de multe ori le-am împărtășit din experiența mea de viață, de 1 și 8 martie, o floare, o bomboană, un mărțișor. Dnă Angela D. și Camelia ce hotărâre judecătorească în acest sens dețineți, cine este reclamantul și de ce fapte este incriminat?

Recunosc, problema mea este măruntă, dar semnificativă. La o casă de pariuri trebuie să domnească cinstea. Nici un rabat de la corectitudine. Biletul meu trebuie achitat la câștigul potențial de 757,65 lei, așa cum e înscris pe bilet. Să înțelegem bine, am primit doar 544 lei, sunt înșelat cu 213,65 lei pentru un motiv hilar. Că e vorba, 5-10 bani sau 213,65 lei sunt banii mei. Doresc urgent rezolvarea cazului.

Traian Bondei

Despre eficiența epocii post-comuniste

Stimați redactori,

Am aflat că a fost terminată construcția pasajului subteran din Piața Presei Libere, după un an și jumătate. Încă o mare realizare a epocii postcomuniste!

Și încă o dovadă că sistemul capitalist este mai eficient decât cel socialist, căci pasajul din Piața Unirii a fost terminat în anul 1987, în 34 de zile.

Cu stimă, M. Costea

La Uniunea Sciitorilor, cărțile sunt aruncate într-un colț de birou

Uniunea Scriitorilor primește zilnic cărți tipărite pentru a le face o mică recenzie în ziarele sale. Nimeni nu dă număr de înregistrare la depunerea cărților pentru recenzie. Solicitând persoanelor de la Secretariatul de Redacție cât costă o recenzie, nu au răspuns nimic. După primirea cărților, acestea sunt aruncate neglijent pe un morman de alte cărți dintrun colț de birou. Apoi, timpul trece în goană și nu apare nimic în publicațiile Uniunii Sciitorilor, la rubrica ”Recenzii”. S-ar putea ca din miile de volume aruncate, cel puțin unul să fie la nivelul cerințelor actuale!. Dacă nu se iau bani pe recenzii este o pierdere pentru Uniunea Sciitorilor și dacă nu se dă număr de înregistrare este o pierdere pentru autori. Ce se întâmplă este o hoție pentru țară și pentru cei care depun manuscrise. În schimb, vedem cu mirare că apar în publicațiile respective, creații fără semne de punctuație și care dau frâu liber vulgarității grosolane.

Cu deosebită stimă, Asociația Prometheu

Dragi cititori,

Această pagină vă este dedicată în fiecare sâmbătă. Am vrea să cuprindă cât mai multe semnale de la dumneavoastră, de aceea vă rog să ne trimiteți texte scurte, despre lucruri de interes public, lucruri care vă frământă și cărora nu le-ați găsit rezolvare.

Așteptăm scrisorile dumneavoastră pe adresa: „Evenimentul zilei, Bd. Dimitrie Pompeiu nr 6, sect. 2, București”.

Vă mulțumesc pentru că ne sunteți aproape!

Să aveți o săptămână minunată!

Simona Ionescu, redactor șef

Evenimentul zilei nu își asumă responsabilitatea pentru conținutul scrisorilor primite de la cititori