Fantoma din umbra lui Iliescu, Roman, Stănculescu și Voican-Voiculescu! Povestea masonului care s-a tutuit cu toti liderii puterii de după ’90
- Mihnea-Petru Pârvu
- 13 iulie 2017, 00:00
S-a născut evreu, s-a botezat catolic și cununat ortodox, sfârșind prin a fi agnostic. După ce a făcut afaceri zeci de ani cu comuniștii, a mai făcut baniși cu puterea de după ’90. Un descurcăreț. La 74 de aniconduce o limuzină și are nevastă de 38 de ani. Un personaj pitoresc, cu o poveste de viață fascinantă.
În fauna politică de după Revoluție au apărut, pe lângă oportuniștii autohtoni, și tot felul de expați români care au adulmecat mirosul banilor făcuți ușor. Astfel, pe lângă personalități excepționale ale diasporei românești, ca Ion Rațiu sau Radu Câmpeanu, ne-am trezit pe cap și cu specimene precum Brătianu-Cartof.
Un exemplu exotic este și un cetățean francez, născut în România, care a continuat să facă afaceri cu comuniștii și după emigrarea sa. Proaspăt repatriat, omul s-a infiltrat rapid în cercurile noii puteri și a făcut ceea ce se pricepea cel mai bine: bani. Unde mai pui că era și mason, chit că unul cu tinichele. A fost implicat și în câteva scandaluri, dar fără conotații penale.
Pe cartea sa de vizită, în al cărei colț este tipărit un însemn masonic, scrie sub numele său: „Former Ambassador”. Verificând la MAE am aflat că România nu l-a avut niciodată reprezentant diplomatic. Într-un final, a recunoscut că, de fapt, a fost, pentru o scurtă perioadă, un fel de reprezentant onorific al Franței în bantustanul Kwandebelle, un stat liliputan din Africa de Sud și, la fel, repre- zentantul diplomatic al lui Aschraf, sora gea- mănă a șahului Iranului Reza Pahlavi, aflat în exil în Franța. Azi, are un birou în spatele Inter-ului, conduce un Merțan Brabus și, ajuns la vârsta senectuții, și-a luat o a treia nevastă, cu mult sub jumătatea vârstei sale. Lucian Cornescu-Ring trăiește bine-merci.
Securitatea, cumpărătorul ziarului tatălui său
Motoarele de căutare de pe internet sunt destul de zgârcite cu informații despre pitorescul Lucian Cornescu Ring. Cei tineri nu știu cine este, iar cei trecuți de 45 de ani abia își amintesc de acest condotier modern. Are 74 de ani, s-a născut în București și, în 1962, a emigrat în Franța, după tatăl său fugit „afară” după venirea comuniștilor.
E îmbrăcat sport, tinerește, stă picior peste picior și te îmbie cu un whisky Chivas, de 21 de ani. Atât doar că recipientul din porțelan e desfăcut și ușor „obosit”. Zâmbește, degajat: „Eu sunt francez, în primul rând! Am trei ani de medicină, dar am absolvit Academia Comercială. Tata a făcut infarct și a trebuit să mă ocup de firma sa. Edita un ziar, BIRE, adică Buletinul Internațional al Românilor din Exil. Securitatea era cumpărător fidel...”. Cornescu Ring s-a căsătorit cu o franțuzoaică, cu care are doi copii.
Așa a luat cetățenia mai repede: „Devenisem francez și am început să mă lucrez cu țările din Estul Europei: URSS, România, Bulgaria, dar și altele...”.
Declarat indezirabil de Elena Ceaușescu
Lucrurile i-au mers bine. Avea contacte bune cu mai toți miniștrii comuniști. Necazul a dat peste el când Lilica Maurer, soția fostului premier Gheorghe Maurer, l-a rugat să o ajute să obțină pentru băiatul ei, Jean, o bursă la Paris ca să-și dea doctoratul: „Valentin Ceaușescu își făcuse doctoratul, repede, în țară. Eu l-am ajutat pe Jean și am supărat-o pe Coana Leana, care vroia ca numai fii-su să aibă doctorat în domeniu. Mi-am atras antipatia! Am co- abitat cu «zimți» până în 1983, când m-a declarat «persona non-grata»”. Povestește că i s-au pus bețe în roate și că i-a trimis un telex de protest lui Ceaușescu. Fie că e așa cum spune, fie că mai e ceva, cert e că Lucian Corne- scu Ring n-a mai călcat prin țara unde s-a născut, până în 1990.
Turelele de tanc T72 și Ion Iliescu
Lucian Cornescu Ring se laudă că, la 27-28 de ani, devenise reprezentantul firmelor de stat franceze din domeniile chimiei, cărbunelui, mecanicii și o parte din cele aero-spațiale.
A revenit în țară în 1973 ca cetățean francez: „După zece ani, firma mea: Contoir de Representation Comerciale era, ca cifră de afaceri, a doua firmă din România după Societe Generale!”. Povestește că circa patru luni din an stătea în țară: „Nu mă presa Se- curitatea că eram un mare cumpărător de produse românești! Ca exemplu, cumpăram toată producția Uzinei de Scule Așchietoare de la Râșnov! Cumpăram, dar și vindeam. Uite, România făcea, la Iași, turele de tanc T72, pen- tru ruși. Eu am vândut românilor utilajele necesare. Tot atunci l-am cunoscut pe Ion Iliescu. L-am revăzut când era ministru la Ape și după aia președinte!”. Expatul povestește că l-a cucerit pe Iliescu cu un cadou, o machetă a sistemului hidrografic al României: „După ’90, înainte de alegeri, când l-am reîntâlnit, la o întrunire cu reprezentanții Partidului Radical Francez, m-a recunoscut și m-a pus să fiu traducătorul său”.
Evreu, catolic, ortodox și agnostic
De ce s-a repatriat, definitiv, după Revoluție? Nu-i mergea bine în Franța? Zâmbește, șiret: „Din dor de țară!”. În 1991 și-a recăpătat cetățenia. Tatăl său, Ca- mil Ring, a fost un cunoscut mason și ziarist de stânga interbelic. A fost evreu. El din ce confesiune face parte? E pus în dificultate: „În prima căsătorie am fost cato- lic, iar la a doua ortodox. Am fost botezat catolic, în ianuarie 1963”. Și, acum, unde se roagă, la catedrala catolică, la biserica ortodoxă sau la sinagogă? Râde strâmb: „La 74 de ani am devenit mai agnostic!”. A fost cununat, în 2005, de însuși IPS Teodosie – arhiepiscopul Tomisului, cu avocata Grațiela Bârlă –fostă candidată la președinția Români- ei – într-o biserică din Brașov. Cum așa? Se frământă puțin: „S-a întâmplat la cea mai ve- che biserică din Brașov, «La greci», de lângă Biserica Nea- gră. Am cerut aprobare de la arhiepiscopia Sibiului. Mă știam, prin Teoctist, cu mulți arhierei!”. Iar se dă mare și spune că fostul Patriarh l-ar fi rugat să se ocupe de exportul de obiecte bisericești și că l-a refuzat elegant. Mariajul cu avocata Bârlă s-a înche- iat în 2010. „A durat suficient ca să obțină cetățenia franceză”, dă din casă Cornescu Ring, care precizează că mai are procese civile cu cea de-a doua nevastă.
Tutuiala cu șmecherii politicii din 1990
Cornescu Ring nu se sfiește să vorbească despre Ion Iliescu, Gelu Voican Voicules- cu, Petre Roman și Victor Atha nasie Stănculescu spunândule pe numele mic. Cum i-a cunoscut și cum a ajuns să se tutuiască cu ei? „De Iliescu v-am spus... Pe Petre l-am cunoscut când i-am adus o scrisoare de la profesorul său din Toulouse care îi spune cine sunt și cum să se poarte cu mine. A înțeles... Pe Gelu l-am cunoscut la recomandarea lui Petre. Era vicepremier, dar stătea cu soția și alți doi copii într-un apartament cu două camere. Eu luasem hotelul Triumf în administrare și l-am luat acolo. Pentru mine era banal, pentru el important”. Își amintește că pe generalul Stănculescu l-a cunoscut în februarie ’90, când era ministrul Economiei: „M-a căutat el! M-a pus față în față cu 14 inși cu diverse probleme. I-am rezolvat pe toți, mai puțin una. România nu mai avea rezerve de carne de vită. Am plecat în Argentina și am rezolvat problema. Dar importul nu s-a făcut din cauza incapacității primului-ministru. Roman nu mai avea, deja, niciun fel de putere!”.
Canadienii, hotelul Triumf și aventura politică
Dar cum a luat în administrare hotelul Triumf, în acele vremuri? E detașat: „Plăteam la stat 100.000 de dolari pe lună. Băgasem în el peste o sută de familii de canadieni care veniseră în România să adopte copii. Stăteau la Inter și plăteau 2.000 de lei pe noap- te la un curs de 6 lei un dolar. Le luam aceeași bani numai că nu mă interesa unde îi schimbau. Pe piața neagră un dolar costa 25 de lei”, povestește Cornescu Ring cum a dat un tun de patru mi- lioane de lei, în ’90, în numai câteva luni. Și-a încercat norocul în politică înființând Partidul Social Democrat – Tradițional, smul- gând o parte dintre membrii PSD-ului lui Sergiu Cunescu. Degea- ba. De ce n-a reușit în politichie? Caută printre amintiri: „În legislatura ’90-’92 am avut și câțiva parlamentari luați de la Cunescu. Partidul vroia să candidez la preșdinție dar legea spunea că trebuie să fiu doar cetățean român.”. Știind că nu are șanse, a sunat la BEC și s-a dat singur în gât că pe listele de semnături erau trecute persoane fără anul nașterii. A fost scos din cursă.
Episodul „Tineretul liber”
A vrut să să cumpere ziarul Tineretul liber, urmașul Scânteii Tine- retului. S-a lovit de opoziția jurnaliștilor care, acționari fiind, au refuzat să-și vândă participațiile. S-a lăsat cu scandal. Presa vre- mii a relatat pe larg. De ce s-au opus jurnaliștii? „Unul dintre ei a spus că n-am bani. Venisem cu 40.000 de dolari cash! M-a rugat să-i arăt. Am cumpărat de la unul sau doi, apoi, fiind opoziție, m-am retras”. Martorii de atunci spun că banii au fost aruncați pe jos și alungat din redacție. Astăzi, din ce trăiește? Cu ce se ocu- pă? Râde în hohote: „Din pensie! Glumesc! Mi se mai întâmplă să fac și afaceri. Mi-am luat o a treia nevastă. Are 38 de ani!”.
„Ars între coloane” sau nu?
A făcut un interviu, în 2011, cu generalul Stănculescu, chiar la pușcăria Jilava, unde fostul ministru al Apărării era încarcerat. Cum a reușit, că nu era ziarist? Cornescu Ring își freacă mâinile, satis- făcut: „N-a fost una, au fost mai multe vizite. Din punc- tul de vedere al presei eu nu mai existam, dar din punct de vedere relațional exist și azi!”. Există înregistrări cu el pe youtube și texte pe inter- net care îl leagă de Masone- rie. Este mason? Recunoaște: „Da! Despre mine pot vorbi”. Am citit că fiind membru al unei Loji Masonice din Franța ar fi fost “ars între coloane”, un fel de anatemizare a ma- sonilor. Marcel Shapira, liderul necontestat al masonilor din exil ar fi spus că drastica măsură ar fi fost luată pen- tru „comportament duplici- tar”. Care e adevărul? Întrebarea nu-i convine: „Shapira nu putea spune asta! El a fost nașul meu de inițiere. A dat interviu unei ziariste în care i-ar fi spus că sunt bigam. L-am dat în judecată, a negat și mi-am retras plângerea. Am făcut un film în care el neagă tot. Câțiva ani mai târziu apare o scrisoare în care el spune că aș fi fost «ars între coloane». E un fals!”.
Mason regular sau iregular
Se spune că este membru al unei loje iregulare, nerecunoscută de forurile supe- rioare ale masoneriei mondi- ale. De ce a ales această cale? Cum s-a apropiat de Ordinul din care face parte și cum se numește acesta? Se relaxează: „În Italia sunt 1.200 de Loji. În România sunt 50, din care trei feminine, câteva mixte și restul masculine. Ordinul meu este Marea Lojă Simboli- că a României. Chestia cu loji regulare și iregulare e o bazaconie! Pentru că Marea Lojă Națională a României, creată tot de mine, singura recunoscută de UGLE, adică Marea Lojă Națională Unită a An- gliei, repectă aceleași principii masonice!”. Apoi, victorios, ne arată o poză cu Nicu Filip, primul Mare Maestru al MLNR. Soția lui, Grațiela Bârlă, este prezentată drept fost Mare Maestru al unei loji feminine. Simte mingea la fi- leu: „Eu am 50 de ani de masonerie! Ea m-a rugat să-i creez o mare lojă feminină, așa cum m-a rugat, în 2000, să-i fac și cartea de vizită a primei femei candidat la președinția României. Lucruri pe care le- am făcut!”.