În anul 1978, Regina Angliei, Elisabeta a II-a, îl decora pe Nicolae Ceaușescu cu Marea Cruce a Prea Onoratului Ordin de Bath, în cel mai înalt grad, ordin cu o istorie de 700 de ani, acordat militarilor și înalților funcționari de stat, pentru merite excepționale.

Cu doar o lună înainte, în același an, președintele SUA, Jimmy Carter, îi ura bun-venit lui Nicolae Ceaușescu pe pământ american și îl numea „un mare lider al unei mari țări, un lider național și internațional”. Îl prezenta americanilor ca pe un erou demn de a intra în legendă: „Marele conducător Nicolae Ceauşescu a îndurat multe în trecut, a fost închis, torturat, dar datorită curajului şi a încrederii sale în viitorul ţării a înfăptuit realizări majore”. Despre un semi-analfabet, cu doar patru clase primare, despre un personaj incapabil să vorbească și să pronunțe corect, două personalități de primă mână, de talie planetară, vorbeau ca despre un egal de-al lor. Firesc, propaganda de la București nu avea cum să rateze și să nu prezinte românilor, în mod ditirambic, „larga recunoaștere” și „înalta apreciere” de care „în mod meritat” se bucura „cel mai iubit fiu al poporului”, „personalitate exponențială a lumii contemporane”.

Românii, cei mai mulți dintre ei, au reacționat cu consternare și amăreală: cum așa ceva, englezii și americanii, ăia pe care i-au așteptat bunicii și părinții noștri să ne salveze, nu știu cine este ăsta, cât îl duce capul și ce face cu noi? Ba da, știau și unii și alții, știau și de bisericile demolate, și de clădirile demne de patrimoniu puse la pământ, și de satele distruse, totul în baza Legii 58/1974 „privind sistematizarea teritoriului și localităților urbane și rurale”. Știau chiar și de femeile lăsate să moară în maternități, cu milițianul, securistul și cu procurorul la cap, dacă nu denunțau numele persoanei care le-a făcut întreruperea de sarcină. Știau, dar nu le păsa nici cât negru sub unghie! Îl umflau cu pompa pe Ceaușescu, o făceau „doctor honoris causa” pe Ceaușeasca, legitimându-i, astfel, intern și internațional, pentru că aveau interese de stat foarte precise, pe care le urmăreau cu cinism. Regina Elisabeta a II-a urmărea pentru țara sa interese economice în domeniile aeronautic și al exploatării de petrol şi gaze, iar Jimmy Carter, așa naiv cum părea fermierul din Georgia, avea interese geopolitice care, potrivit unor documente ale Departamentului de Stat al SUA desecretizate recent, țineau de slăbirea coeziunii dintre statele membre ale Tratatului de la Varșovia.

A venit, însă, anul 1989! Știm toți ce s-a întâmplat atunci în Europa de Est, iar la sfârșitul anului, în România. Ce s-a ales de „larga recunoaștere și apreciere internațională” a lui Nicolae Ceaușescu? Păi, ce să se aleagă? Praful, pulberea fină! În 24 decembrie 1989, Regina Elisabeta a II-a i-a anulat și retras Ordinul de Bath. Autoritățile americane au tratat cu indiferență penibilul episod descris mai sus, cu aerul că este o chestiune care mai ține doar de istorie decizia lui Carter de a-i sufla în (bip!) lui Ceaușescu.

Am pomenit despre cele două episoade prin care Nicolae Ceaușescu a fost absolut nemeritat poleit de către străinătate, ca să arăt că nu este nimic nou în poleirea de același tip, la fel de nemeritat, la fel de în detrimentul majorității românilor, prin laude deșănțate și acordarea de ordine și medalii, a altui cuplu de imediat viitoare tristă amintire, Coldea-Kovesi.

Săptămâna trecută, sub semnătura colegului meu, Petrișor Cană, ziarul nostru a publicat ancheta „Gruparea Coldea-Kovesi, lăsată baltă de Occident. Ambasadele străine care au susținut Binomul se fac că plouă când vine vorba de Protocoale”. Așa cum colegul meu a scris „într-un demers fără precedent, „Evenimentul zilei” a întrebat 22 de reprezentanți ai diplomațiilor din Europa și SUA dacă în țările lor s-ar fi putut întâmpla așa ceva”:

„Vă rugăm să ne precizați dacă în istoria legislativă recentă a țării dumneavoastră există vreun exemplu de protocol încheiat între serviciul de informații interne și organele de anchetă de tip procuratură, între serviciul de informații interne și Curtea Supremă de Justiție, pentru infracțiuni care nu se încadrează la amenințări de tip terorist sau la adresa siguranței naționale, cu prevederi similare celor făcute publice în ultima vreme în România. Dacă da, vă rugăm să ne dați cât mai multe detalii sau persoanele de contact care ne pot furniza detalii suplimentare. Dacă nu, am vrea să ne precizați dacă acest lucru ar fi considerat o încălcare a separației puterilor în stat, a drepturilor și libertăților cetățenești. Aceste precizări ne sunt necesare pentru realizarea unei anchete jurnalistice privind independența sistemului de justiție în România, comparativ cu alte țări europene. Cu acest prilej, redacția Evenimentului Zilei vă asigură de tot respectul și cooperarea pentru promovarea valorilor democratice europene.

Vă mulțumim!”

Așa cum s-a putut vedea cu ochiul liber, reprezentanți oficiali ai unor state occidentale, în principal SUA, Franța și Olanda s-au implicat pe față, grobian, în politica românească, contribuind decisiv la dezechilibrarea Puterilor în Stat prin confiscarea pârghiilor de control ale Legislativului, Executivului și Judecătorescului, grație Terorii dezlănțuite de Cuplul Coldea-Kovesi, în folosul Statului Paralel. De unde știu asta? Ca să nu pierdem timp și spațiu, doar un singur exemplu: Darren White, agent responsabil rezident al US Secret Service, pentru România, din noiembrie 2009 până în februarie 2014, a criticat public activitatea DNA, afirmând că respectiva instituție își alege țintele pe criterii politice. Este lesne, așadar, să ne imaginăm cum sunau telegramele cifrate și rapoartele înaltului agent US Secret Service către Centrală și, de acolo, către Departamentul de Stat al SUA. Cu toate astea, în virtutea interselor de tip colonial, aceste țări au ales în mod cinic, - în total dispreț față de românii treziți - ca și în cazul lui Nicolae Ceaușescu, să-i sprijine pe cei doi, pe șeful operativ al SRI, generalul Coldea și pe șefa DNA, Laura Kovesi. Au facut-o în interesul exclusiv al țărilor lor, până la desecretizarea Protocolului Coldea-Kovesi, moment din care au amuțit.

Acum, reprezentanții acestor țări adâncesc disprețul. Refuză să dea o explicație. Nu pentru că nu ar avea ce să spună. În fond, de aceea a fost inventat limbajul diplomatic, pentru ca în unele situații, ambalat în formule politicoase, aparent amabil-cooperante, să nu se spună nimic. Nu spun nimic, pentru că nu le pasă, pentru că ne disprețuiesc până la a ne anula din condiția umană. Nu pe noi, jurnaliștii de la Evz, pentru că noi nu am întrebat ca să ducem răspunsurile acasă, să le citim familiilor noastre, ci pe noi, românii.

Este disprețul pe care stăpânul lipsit de orice urmă de omenie îl are pentru sluga sa, pentru sclavul pe care îl lasă să moară pe câmpul cu bumbac, un dispreț pe care țăranul român nu-l are pentru vita înhămată la jugul plugului cu care ară ogorul. Este dezgustul total pe care Noii Fanarioți îl au față de Poporul Român!