EXCLUSIV Judecătorul din JACUZZI la un pas să fie trimis în judecată de DNA. Dosarul se va judeca la Curtea de Apel Târgu Mureș

EXCLUSIV Judecătorul din JACUZZI la un pas să fie trimis în judecată de DNA. Dosarul se va judeca la Curtea de Apel Târgu Mureș

Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost înregistrat un dosar prin care Direcția Națională Anticorupție, solicită delegarea unei alte instanțe competente să-l judece pe judecătorul Gabriel Năsui, de la Curtea de Apel din Cluj, pentru fapte de corupție.

Dosarul penal al judecătorului Năsui de la Curtea de Apel Cluj, va fu judecat la Târgu Mure. Asta au decis, miercuri, judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la București. Procurorii DNA Cluj au solicitat instanței supreme desemnarea unei alte instanțe egale în grad de Curte de Apel, alta decât cea de la Cluj, care ar fi trebuit să judece dosarul.

Cererea DNA Cluj s-a judecată în data de 8 iunie 2016, ”Admite cererea desemnează Curtea de Apel Târgu Mureș, ca instanță egală în grad cu cea căreia iar reveni competența să judece cauza în primă instanță în situația în care se va emite rechizitoriul în dosarul 127/P/2012, al DNA Cluj”, se arată în sentința judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție.

După ce Evenimentul Zilei a scris în luna mai 2012, despre aventurile din jacuzzi ale judecătorului Gabriel Năsui, de la Curtea de Apel Cluj, cu diferiți oameni de afaceri, pe care îi judeca în diferite litigii aflate pe rolul instanței clujene, procurorii DNA Cluj au deschis un dosar penal pentru corupție.

La momentul respectiv, procurorii DNA au avut probe că judecătorul Gabriel Năsui, ar fi primit mită de la omul de afaceri Cristian Baboș, care apare în jacuzzi alături de magistrat, o excursie în celebra stațiune de iarnă din Elveția, Saint Moritz. În excursia respectivă, judecătorul a mers împreună cu soția, și au mai fost prezenți omul de afaceri Cristian Baboș, dar și alte persoane din anturajul celor doi. La momentul respectiv, judecătorul abia ce se pronunțase într-un dosar, în care se judeca chiar Cristian Baboș, și căruia i-a dat dreptate, obligând doi executori judecătorești să îi achite acestuia suma de 746.232 euro. Ulterior, procesul s-a rejudecat iar sentința nedreaptă a judecătorului Năsui a fost anulată.

Magistratul s-a apărat în fața procurorilor DNA, susțin surse judiciare, cu faptul că atât el cât și soția lui au achitat nota de plată pentru excursia de la Saint Moritz și că nu a primit mită niciodată de la Cristian Baboș.

Repus ca și judecător tot de Înalta Curte

Reprezentanții Curții de Apel Cluj susțin că nu sunt la curent cu cererea DNA, depusă la Înalta Curte de Casație și Justiție din București, cu privire la delegarea unei alte instanțe competente să judece dosarul judecătorului Năsui. ”Nu am fost informați. Nici domnul judecător Năsui nu ne-a informat în legătură cu acest dosar. Pe rolul instanței noastre nu a fost înregistrat niciun dosar cu privire la domnul judecător Gabriel Năsui”, a spus un oficial al Curții de Apel Cluj.

Un reprezentant al Înaltei Curți de Casație și Justiție din București ne-a declarat că dosarul se află încă în faza de urmărire penală iar aceasta are caracter secret. ”Nu vă putem da alte detalii decât cele existente pe site-ul instituției noastre. DNA cere să fie desemnată o altă instanță competentă să judece un viitor dosar, care, cel mai probabil va fi trimis în judecată”, a spus oficialul ICCJ.

Codul de Procedură Penală permite DNA să solicite unei instanțe superioare decât cele abilitate să judece fondul, în acest caz Înalta Curte de Casație și Justiție din București.

După ce EvZ a scris despre aventura din jacuzzi a judecătorului Năsui, alături de cel pe care tocmai îl judecase și îi dăduse dreptate, Consiliul Superior al Magistraturii a decis ca magistratul să fie îndepărtat din magistratură. Ulterior, Înalta Curte de Casație și Justiție a fost mai blândă și a decis ca judecătorul să se poată întoarce în magistatură, cu aplicarea unei sancțiuni de diminuare a salariului și a unui stagiu de ”pedeapsă” de trei luni, la Curtea de Apel de la Alba Iulia.