EXCLUSIV EVZ. A intrat în închisoare cu ajutorul soției Mama unui tâlhar a băgat în pușcărie un șef de la Penitenciarul Arad
- Georgeta Petrovici
- 1 august 2014, 00:00
Soții Rodica și Doru Belezan și-au compromis cariera pentru o mită de 2.000 de euro, luată în schimbul eliberării unui deținut.
Șeful Serviciului de Siguranță din Penitenciarul de Maximă Securitate Arad, comisarul șef Doru Belezan, a dat cu piciorul la o carieră de 25 de ani, după ce a cerut o mită de 2.000 de euro, în schimbul eliberării condiționate a unui tâlhar.
Cea care a înlesnit afacerea penală este chiar soția ofițerului, agent șef Rodica Belezan, care lucra în aceeași unitate. Și femeia avea o vechime considerabilă în cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor - 10 ani. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara au stabilit că planul celor doi soți era ca deținutul să fie trimis la muncă, iar apoi, bazându-se pe „buna purtare” să i se scadă din detenție și să fie eliberat mai repede.
Făcea parte din Comisia de eliberare
Băiatul intrase în pușcărie în ianuarie 2012. Comisarul șef Doru Belezan, în virtutea funcției deținute, făcea parte din Comisia de eliberare. El promisese că va interveni pe lângă ceilalți membri ai Comisiei pentru punerea în libertate a tâlharului. Tot el a stabilit „tariful” pentru care urmau să se compromită cei doi soți.
Rodica Belezan a discutat detaliile cu mama deținutului prin intermediul unei cunoștințe comune. Apoi, i-a transmis acesteia că are „influență” asupra comisiei care hotărăşte cu privire la acordarea dreptului de muncă deţinuţilor. Surse apropiate anchetei au confirmat că cei doi soți au cerut 2.000 de euro, urmând ca în contul acestora, comisarul șef să îi influențeze pe ceilalți membri ai Comisiei să dea un verdict favorabil deținutului, ca să fie lăsat să muncească.
Răzbunarea mamei
Mama tâlharului i-a reclamat pe cei doi polițiști, iar pe 24 iulie a avut loc o percheziție domiciliară acasă la soții Belezan. Acolo au fost găsite importante sume de bani. Procurorii timișeni i-a reținut pentru 24 de ore.
Vineri, 25 iulie, Rodica și Doru Belezan au fost prezentați Tribunalului Timiș cu propunere de arestare preventivă. Judecătorii au decis ca Rodica Mariana Belezan să fie cercetată în stare de arest la domiciliu, în timp ce soţul ei, Doru Mihai Belezan, să fie cercetat în stare de libertate. Procurorii au atacat decizia Tribunalului Timiș la curtea ierarhic superioară.
Astfel, magistrații de la Curtea de Apel Timișoara au dispus, luni, arestarea preventivă a comisarului șef, iar soției sale i-a păstrat sentința inițială de arest la domiciliu.