TERIBILA confirmare A VENIT. Europa este ÎN PERICOL MORTAL! Bombele ATOMICE ale lui Kim Jong-un POT LOVI oricând. Avertismentul ministrului APĂRĂRII
- Cozma Dumitru
- 30 noiembrie 2017, 11:28
Țările din Europa sunt în pericol, pentru că se află în raza de acțiune a rachetelor balistice, care ar putea transporta focoase atomice, dezvoltate de Coreea de Nord, a avertizat un important lider european.
„Europa, la fel ca şi Statele Unite, sunt cu siguranţă în raza de acţiune a acestor tiruri” cărora „puţine oraşe occidentale le-ar putea scăpa”, a declarat ministrul apărării din Franţa, Florence Parly, citată de AFP, preluată de Agerpres.
Prin lansarea, miercuri, a unei rachete balistice intercontinentale, Phenianul a făcut „o demonstraţie de creştere în putere”, a recunoscut Parly la postul BFM TV. Vestea este cu atât mai îngrijorătoare cu cât dictatorul de la Phenian a făcut și mai multe teste cu bombe atomice, care ar putea echipa rachetele balistice intercontinentale.
Potrivit unei estimări iniţiale a Pentagonului, racheta a parcurs o mie de kilometri înainte de a se prăbuşi în zona de excludere maritimă din Japonia. Un specialist în domeniu a apreciat că această traiectorie sub formă de clopot sugerează că racheta avea o rază de acţiune de 13.000 de kilometri, adică cea mai lungă rază de acţiune a unei rachete testate de Coreea de Nord.
În opinia lui Florence Parly, comunitatea internaţională trebuie „să continue pe calea sancţiunilor”. „Şi este important ca toată lumea să aplice aceste sancţiuni fără ezitare, inclusiv China şi Rusia”, a adăugat ea.
Consiliul de Securitate al ONU a adoptat deja opt serii de sancţiuni împotriva Coreei de Nord pentru a constrânge această ţară să-şi suspende programele de înarmare balistică şi nucleară, considerate o ameninţare pentru întreaga lume.
„Suntem convinşi că ieşirea din această situaţie de tensiune extremă nu poate fi decât de ordin diplomatic. Înainte de a ajunge să înnodăm un dialog cu Coreea de Nord, trebuie creat un raport de forţă”, a apreciat Parly.