Elena Udrea îi răspunde lui MRU: Traian Băsescu v-a NUMIT în toate funcţiile pe care le-aţi ocupat. Asta nu v-a împiedicat să vă deziceţi de Preşedinte începând chiar din zilele suspendării

Elena Udrea îi răspunde lui MRU: Traian Băsescu v-a NUMIT în toate funcţiile pe care le-aţi ocupat. Asta nu v-a împiedicat să vă deziceţi de Preşedinte începând chiar din zilele suspendării

Preşedintele PMP, Elena Udrea, i-a răspunslui M.R. Ungureanu, care într-o scrisoare publică o acuzase că a distrus şansele de unire a dreptei și că împarte "certificate de basism".

”Declaraţiile pe care le-aţi făcut în scrisoarea pe care mi-aţi adresat-o sunt profund nedrepte, pe alocuri mincinoase şi, aş spune, izvorâte din frustrările personale uriaşe pe care le-aţi acumulat în aceşti ultimi doi ani în care v-aţi întors în viaţa politică. Prima întrebare legată de demersul dumneavoastră ţine de onestitatea lui” a scris Elena Udrea.

”Şi dumneavoastră aţi fost, ca mulţi alţii, creaţia politică a lui Traian Băsescu, care v-a NUMIT în toate funcţiile pe care le-aţi ocupat: de la cea de ministru şi apoi de şef SIE, până la cea de prim-ministru. Acest lucru nu v-a împiedicat să vă deziceţi de Preşedinte începând chiar din zilele suspendării acestuia exact în urmă cu doi ani şi să îl atacaţi ori de câte ori vreun consultant v-a spus că asocierea cu Traian Băsescu nu mai este profitabilă”, a mai scris liderul PMP.

”Nu, domnule Ungureanu, nu din cauza mea aţi plecat de lângă Preşedinte, dumneavoastră şi alţii ca dumneavoastră, ci din cauza oportunismului care vă caracterizează (...) Apoi, nu din cauza mea nu aţi fost de acord să faceti fuziunea cu PMP pe vremea când eu încă eram la PDL, ci pentru că aţi considerat că PMP-ul lui Traian Băsescu este un proiect care va poate oferi mai puţin decât structurile PDL-ului lui Vasile Blaga”, susține Elena Udrea.

”Vă asigur că eu nu împart certificate de băsism în stânga şi-n dreapta, deşi mărturisesc că m-aş bucura dacă ar fi mai mulţi cei care ar continua sa se declare băsişti şi acum când Preşedintele este la finalul celor două mandate la Cotroceni. Certificatul de băsism îl primeşte fiecare în funcţie de conştiinţa proprie şi de acţiunile pe care înţelege să le întreprindă în lumina principiilor şi valorilor pe care Traian Băsescu le-a impus în spaţiul public”, mai spune președintele PMP.

”Ştiu că acest răspuns al meu s-ar putea să vă supere, dar vreau ca opinia publică să ştie două lucruri extrem de importante despre Mihai Răzvan Ungureanu: 1. Din cauza aroganţei de care aţi dat dovadă în 2012, PDL a pierdut guvernarea, lucru care nu s-ar fi întâmplat niciodată dacă Emil Boc rămânea Premier. 2. La fel cum aş putea să spun că aceeaşi aroganţă deja caracteristică reprezintă unul dintre motivele pentru care formaţiunile din Opoziţie sunt atât de divizate – nu sunteţi dumneavoastră cel care a condiţionat de fiecare dată un proiect unionist (cu PMP sau cu PDL) de desemnarea ca şi candidat la prezidențiale?”, încheiea aceasta într-o scrisoare adresată lui Mihai Răzvan Ungureanu publicată în Adevărul

MRU: ”Sunteţi printre artizanii distrugerii dreptei”

„Cred că anii de final de mandat ai lui Traian Băsescu ar fi fost încununaţi de mai multe reuşite dacă cei mai mulţi dintre oamenii de calitate din jurul său nu ar fi fost îndepărtaţi, rând pe rând. Cred că sunteţi unul dintre cei responsabili de această situaţie şi ar fi un gest necesar să vă retrageţi. Dacă nu pentru binele dreptei, măcar pentru a-i oferi posibilitatea lui Traian Băsescu de a-şi recâştiga un rol politic bine meritat", susţine Ungureanu.

”Militaţi public pentru unificarea dreptei. Dar cumulată în jurul dumneavoastră. Vă atrag atenţia că sunteţi printre artizanii distrugerii dreptei. E o strategie cel puţin incorectă pentru că e dedicată unui singur scop: supravieţuirea dumneavoastră în politică după decembrie 2014. Din acest motiv aţi şi negociat cu celelalte partide ca şi când aveaţi o putere infinită. E sindromul ultimei şanse. Acum ori niciodată. După dumneavoastră potopul”, a mai scris acesta.

”Faptul că suntem despărţiţi în atâtea partide vi se datorează în bună măsură. Număraţi-i pe cei care au contribuit la marile succese ale ultimilor 10 ani şi uitaţi-vă în jurul Preşedintelui. Câţi se mai regăsesc? Nu sunteţi izolată, întâmplător, politic. Aţi lucrat constant la îndepărtarea noastră până aţi devenit captivă propriilor dumneavoastră vise şi aţi închis orice uşă. Fortăreaţa pe care aţi construit-o e mai degrabă o închisoare, pentru că înainte de a-i lăsa pe alţii să intre, vă împiedică să faceţi parte din orice dialog normal”, scrie președintele Forța Civică.