Efectul deciziei CCR. Poliţia Română are nevoie de investiţii de 30 de milioane de euro pentru supravegherea infractorilor

Efectul deciziei CCR. Poliţia Română are nevoie de investiţii de 30 de milioane de euro pentru supravegherea infractorilor

La scurt timp după ce Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a anunţat, după decizia Curții Constituționale a României (CCR), că, în lipsa resurselor operaționale ale SRI, va fi necesară suplimentarea resurselor proprii, conducerea Poliţiei Române a transmis că, la rândul ei, instituţia va avea nevoie de 30 de milioane de euro pentru a suplini aceste resurse şi pentru realizarea supravegherii tehnice a celor vizaţi de anchetele penale. Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) susţine că, în noul context legislativ, se impune suplimentarea structurii organizatorice şi va avea nevoie de 1.000 de agenţi şi ofiţeri în plus, precum şi investiţii în tehnică, maşini şi programe de pregătire.

După ce Curtea Constituțională a României a decis că SRI nu este organ de cercetare penală şi nu poate organiza interceptări, Poliţia Română a transmis că a luat act de motivarea CCR și o va respecta întocmai. Însă, în acest context, împreună cu Parchetul General, s-au stabilit măsurile necesare pentru continuarea activităţilor specifice derulate în dosarele penale, în condițiile date.

În acest context, Poliţia Română a realizat o evaluare preliminară a activităților estimate a se desfășura şi a identificat următoarele necesități:

- suplimentarea cu 1.000 de posturi a structurii organizatorice a Poliţiei Române, care să gestioneze infrastructura tehnică suplimentară și să desfășoare activități specifice;

Ne puteți urmări și pe Google News

- achiziționarea de echipamente I.T., de comunicaţii, autovehicule de diferite tipuri, precum şi alte elemente de tehnică-operativă;

- realizarea unor programe de pregătire profesională, care să asigure că acești polițiști dobândesc cunoștințele necesare.

Suma totală astfel estimata se ridică la aproximativ 30.000.000 de euro. 

În acest moment, prin structurile sale specializate, Poliţia Română asigură suport informativ, tactic-operaţional şi tehnico-operativ specializat,ce deserveşte structuri din componenţa Ministerului Public, în instrumentarea dosarelor penale, se arată în comunicatul IGPR.

Poliţia Română, ca structură a Ministerul Afacerilor Interne, este instituţia specializată a statului, care exercită atribuţii privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, respectarea ordinii şi liniştii publice, în condiţiile legii.

Curtea Constituţională a declarat neconstituţional un articol din Codul de Procedură Penală care reglementează supravegherea tehnică din timpul cercetării penale, mai exact articolul care arată cine execută această supraveghere (interceptări ale comunicaţiilor, înregistrări audio-video ambientale).