Eduard Hellvig: ”Sunt foarte importante relaţiile dintre directorii SRI și SIE pentru a putea avea eficienţă”

Eduard Hellvig: ”Sunt foarte importante relaţiile dintre directorii SRI și SIE pentru a putea avea eficienţă”

Directorul Serviciului Român de Informații, Eduard Hellvig, a declarat că relația sa cu șeful Serviciului de Informații Externe, Mihai Răzvan Ungureanu, este una ”extrem de bună și eficientă”.

”Prima consideraţie este că atât eu, cât şi colegii mei din SRI respectăm foarte mult activitatea Serviciului de Informaţii Externe. Din întâlnirile mele cu partenerii internaţionali pot să vă spun că respectul şi recunoaşterea pe care Serviciul de Informaţii Externe le are în relaţiile bilaterale sunt extrem de bune. De fiecare dată când am discutat cu partenerii noştri, la întâlnirile bilaterale, mi s-a vorbit în termeni laudativi despre activitatea SIE. Acest lucru a fost important pentru mine, am fost încântat şi m-am simţit foarte onorat, ca român, auzind că şi altă instituţie din România este la fel de respectată ca şi Serviciul Român de Informaţii. Aceasta este prima consideraţie. Cea de-a doua consideraţie pe care vreau să o fac e că interesul statului român este ca aceste structuri de informaţii să funcţioneze şi să colaboreze perfect. Din acest motiv, la nivelul conducerii, atât eu, cât şi domnul director Mihai Răzvan Ungureanu, respectiv la nivelul conducerii operative, generalul Coldea şi generalul Predoiu, depunem toate eforturile pentru a găsi modalităţile optime de a avea o conlucrare şi o cooperare foarte bună între cele două instituţii. Cred că sunt foarte importante relaţiile dintre directorii celor două instituţii pentru a putea avea eficienţă. Din această perspectivă, relaţia dintre mine şi domnul Mihai Răzvan Ungureanu, cel puţin din perspectiva mea, este extrem de bună şi de eficientă pentru ceea ce desfăşurăm noi zi de zi. Îmi exprim speranţa că şi partenerii noştri instituţionali fac paşi importanţi în direcţia colaborării. Cred că a venit momentul, după 26 de ani de la Revoluţie, să înţelegem că este absolut obligatoriu ca instituţiile statului român să lucreze împreună şi să coopereze cât mai strâns pentru atingerea obiectivelor pe care statul român şi le propune”, a spus Hellvig într-un interviu acordat Adevarul.

Ne puteți urmări și pe Google News