EDITORIALUL EVZ. Scrisoarea unui pesedist de rând către șefii lui de la București: „Aveți grijă pe mâinile cui lăsați partidul” (-pamflet-)
- Silviu Sergiu
- 23 octombrie 2014, 00:00
Evenimentul zilei” a intrat în posesia unei scrisori incendiare, adresată de un simplu membru al PSD liderilor de la Centru, în aceste zile extrem de tensionate. O publicăm în cele ce urmează:
Stimați colegi,
Vă scriu aceste rânduri nu pentru a vă cere socoteală, ci pentru a mă ajuta să înțeleg ce se petrece cu Partidul nostru de câteva zile încoace. Nu cred că exagerez atunci când spun că Partidul trece printr-o criză deosebit de gravă, generată de dușmanii noștri tradiționali, dar, din păcate, și de prietenii noștri din partid. Îmi aduc aminte că Domnul Victor Ponta ne îndemna să rezistăm încă 11 luni cu Traian Băsescu președinte și ne avertiza că unii vor plăti cu propria libertate eroismul lor.
Mărturisesc că nu mi-am imaginat că urgia stârnită de diktatorul Băsescu Traian va fi atât de năprasnică. Nu mi-am imaginat niciodată că vor fi cadre de nădejde ale Partidului târâte prin temnițele regimului opresiv cu atâta dispreț pentru oameni. Pentru a rezista acestei urgii, partidul nostru trebuie să fie unit.
Din păcate, observ cu îngrijorare că nu e deloc așa. Văd colegi de-ai noștri trăgând sfori în Partid din poarta DNA, văd alți colegi agățânduse de aceste sfori și încercând să se cațere până-n fruntea PSD, văd alți colegi enervați pe bună dreptate de acest comportament, care ajung să-l înjure pe Președintele nostru. Cu toate eforturile D-lui Victor Ponta de a calma spiritele în partid, cu înțelepciunea Tatălui care-și pedepsește fiii cei obraznici, senzația mea este că partidul a luat-o razna. Scuzați limbajul neacademic (sărut mânușițele Doamna Cati Andronescu și mult noroc la DNA). Disoluția autorității este mai evidentă ca oricând, motiv pentru care permiteți-mi să vă întreb, într-un limbaj poate nepotrivit, dar uzual printre colegii noștri:
Ce mama dracului v-a apucat pe toți? Ați înnebunit de-a binelea? De ce ați ales să vă implicați în aceste lupte pentru putere cu 10 zile înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale? Chiar nu realizați că, dacă Președintele nostru nu va ajunge la Palatul Cotroceni, s-ar putea ca mulți dintre Dvs. să nu mai fiți în partid peste câteva luni?
Dl. Liviu Dragnea înțelege. V-a spus recent în față. Atunci, de ce îi dă apă la moară lui Sebastian Liță (sper că așa-l cheamă... nu sunt sigur... e nou în partid... dacă greșesc, vă rog să mă corectați)? Cine este acest coleg nou al nostru să fie nr. 2 în Partid? Și, mă rog, de ce avem nevoie de o filială online, un termen necunoscut oamenilor muncii? Dacă e online, e virtuală, carevasăzică nu există cu adevărat? Dacă nu există, funcția d-lui Liță există? Numai Dumnezeu știe de ce ne trebuie așa ceva. Nu că ar exista Dumnezeu, așa e o vorbă. De ce anunță Dl. Dragnea că, dacă va candida la șefia PSD, o va face în tandem cu Liță? Un IT-ist mai bun nu găsea? Nu i-a ajuns povestea cu softul de la referendum, care l-a băgat în bucluc? Pe Președintele Partidului nostru- iertată- mi fie îndrăzneala-, aș vrea să-l întreb de ce le permite colegilor să se încaiere în halul ăsta? Să fie lupi unii pentru ceilalți. De ce, la o zi după ce a făcut ordine în Partidul nostru, îi permite lui Sebastian Liță (așa-l cheamă, nu?...știam eu că nu greșesc) să anunțe că vrea să candideze pentru a doua funcție în partid. De ce le permite să ignore Deciziile de la Orăștie, luate de Partid în incinta unei cazarme (e drept, spațiu de recreere, dar tot cazarmă este)?
O paranteză: Apropo de cazarmă, D-le Președinte Victor Ponta, să știți că eu nu cred că ați fost ofițer acoperit al SIE. Dacă era așa nu vă gândeați să vă mutați biroul la MApN. Vă mutați la SIE. Revin. De ce s-au speriat atât de tare colegii noștri când au văzut că Hrebenciuc vrea să-l facă pe Șova președinte de partid? Chiar ați crezut că Nea Viorel a înnebunit de tot? Nu v-ați dat seama că vrea doar să-l păcălească să dea legea amnistiei? Și chiar dacă Nea Viorel ar fi înnebunit, cum v-ați imaginat că Șova poa’ să ajungă vreodată Președintele PSD? Chiar nu mai gândește nimeni în Partidul ăsta? Ar mai fi multe de spus, dar mă opresc aici, pentru a nu face și mai mult rău Partidului. Atât cât mă pricep eu la politică, vă spun că de aici, de la talpa Partidului, lucrurile nu se văd deloc bine. Vă reamintesc cuvintele Părintelui Nostru, Ion Iliescu, rostite de la tribuna Congresului din 2005: „Aveți grijă pe mâinile cui lăsați partidul!” Atunci nu l-ați ascultat, l-ați ales pe Geoană, iar Băsescu Traian a mai câștigat un mandat. Poate îl ascultați acum, în al doișpelea ceas.
Cu stimă, Titel Popescu