In 1990, fostul trimis al Romaniei comuniste la ONU l-a secundat pe Ion Iliescu la conducerea tarii, dar s-a retras din politica, in care nu isi doreste sa mai revina.

Nu foloseste telefonul mobil, prefera scrisul de mana si nu s-a lasat sedus nici de e-mail. Dumitru Mazilu nu mai face de mult politica, iar aparitiile sale publice s-au rarit in decursul anilor pana la disparitia din pei-sajul mass-media.

Totusi, fostul prim-vicepresedinte al Consiliului Frontului Salvarii Nationale (CFSN) a acceptat sa discute cu EVZ la Universitatea particulara „Dimitrie Cantemir” din Capitala, unde e profesor de stiinte politice.

Pentru a se asigura ca spusele sale nu vor mai suferi „deformari” specifice anilor ‘90, Mazilu a acceptat dialogul doar cu „hartia pe masa”, prin intrebari si raspunsuri scrise.

„Ce ati facut in ultimii cinci ani?”

Asadar, cel care, in ianuarie 1990, s-a urcat pe tanc, de unde a strigat „Moarte securistilor!” si a lansat celebra intrebare: „Cine sunteti, domnule Iliescu, si ce ati facut in ultimii cinci ani?”, tine astazi la discretie mai mult ca la orice. Il mai intereseaza numai diplomatia si cursurile pe care le tine studentilor sai.

Din prim-planul vietii publice s-a retras acum 17 ani, dupa ce, pe 26 ianuarie 1990, a demisionat din conducerea CFSN in urma unei tentative esuate de a prelua sefia detinuta de Ion Iliescu. In plus, in presa vremii au aparut dezvaluiri cu privire la legaturile pe care le-a avut cu Securitatea.

„Constatand cat de nedrepte erau acuzatiile ce mi se aduceau si cat de agresive erau luarile de pozitie ale celor care contestau prezenta mea in conducerea FSN, am decis - dupa ce m-am consultat cu sotia si cu alti colegi apropiati - sa ma retrag din prima linie a vietii publice”, motiveaza astazi Mazilu.

Membru in Institutul lui Iliescu

Intre timp, intre cei doi a intervenit reconcilierea. Ca presedinte, Iliescu l-a decorat in 2004 cu Ordinul National „Steaua Romaniei” in grad de Cavaler si l-a cooptat in Consiliul Stiintific al Institutului Revolutiei Romane, pe care l-a fondat pe ultima suta de metri a mandatului prezidential.

Dupa ce a esuat in anii ‘90 in a se mentine la conducerea Romaniei postdecembriste, Dumitru Mazilu considera ca astazi sansele sale ar fi cu atat mai mici. Nici nu il tenteaza, nici nu mai crede in sansa sa.

„Pentru a promova anumite obiective politice, este necesara o sustinere din partea unui partid puternic sau chiar a mai multor forte politice. Eu nu aveam o asemenea sustinere in ianuarie 1990 si ma indoiesc ca as putea dobandi o asemenea sustinere in conditiile de astazi, cand - in multe cazuri - politica e promovata de anumite „grupuri de interese”„, puncteaza Mazilu.

Ramane asadar cu scoala si munca pe care o presteaza in diversele organisme culturale si diplomatice in care activeaza de ani buni. Singurul sau gust amar ra-mane evolutia la zi a tarii.

Momentul 2007 nu i se pare cel mai fericit si experienta anilor scursi din 1990 il indeamna la o concluzie cu doua taisuri: „M-am convins ca, intr-adevar, revolutiile sunt concepute de idealisti, sunt infaptuite de luptatori si sunt valorificate de profitori”. 

TRASEU

Diplomat si disident in comunism

Numele lui Dumitru Mazilu s-a impus in constiinta publica in decembrie 1989. Din balconul fostului CC s-a adresat multimii in dupa-amiaza zilei de 22, la scurt timp dupa revenirea sa in Capitala. A citit atunci faimoasa sa Proclamatie, un document in zece puncte, inspirat de Proclamatia de Independenta a SUA si Declaratia Drepturilor Omului din timpul Revolutiei Franceze.

Ulterior, tandemul Iliescu-Brucan a modificat textul si a eliminat formula de final, „Asa sa ne ajute Dumnezeu”. Seara, Proclamatia a fost citita de Ion Iliescu pe postul public de televiziune. Insa Dumitru Mazilu povesteste ca, in cursul noptii de 21/22, fusese ridicat de la domiciliu, impreuna cu sotia si fiul sau adolescent, de catre un echipaj de 26 de politisti.

A incasat atunci cateva lovituri de pistol mitraliera pana la pierderea cunostintei, apoi a fost plasat, cu familia, in arest la Alexandria. Pe 26 decembrie ‘89, dupa executarea dictatorilor, a facut parte din troica noii puteri, formata din Ion Iliescu, presedinte, Dumitru Mazilu, prim-vicepresedinte, si Petre Roman, prim-ministru. Mazilu a si pus la punct Decretul-Lege privind atributiile noului organism de conducere a tarii, CFSN, si a condus Comisia Constitutionala care a propus infiintarea unui parlament bicameral.

Profesor pentru nomenclaturisti

Altfel, la momentul decembrie ‘89, Dumitru Mazilu se facuse cunoscut in mediile diplomatice internationale, printre sefii Securitatii si la varful puterii politice de la Bucuresti, ca disident plasat in arest la domiciliu.

Nascut la Bacau in 1934, a obtinut doctoratul in Drept la 30 de ani, la Universitatea din Cluj. In scurt timp a fost numit profesor de drept la Academia „Stefan Gheorghiu” si de drept international la Scoala de ofiteri de Securitate de la Baneasa, pe care a si condus-o intre 1965 si 1966.

Cu privire la acel episod, Mazilu recunostea in 1993: „Socotesc de datoria mea sa va spun ca nu m-am bucurat in momentul cand am fost eliberat, ba, dimpotriva, am fost destul de deprimat”.

Trimisul Romaniei la ONU

In 1974 a devenit Visiting Professor la universitatile Columbia, Harvard si Berkley din Statele Unite, iar anul urmator a fost numit director al Institutului de Stiinte Politice. Pana in 1986 a ocupat un post de consilier juridic la MAE, reprezentand Romania la Conferinta privind Dreptul Maritim.

Promovat la ONU, unde a participat la cea de-a sasea Adunare Generala, Mazilu a cunoscut in ‘85 dizgratia Bucurestiului. Motivul? Ca raportor special privind drepturile omului si tineretului in lume, a criticat traiul din Romania. La Natiunile Unite, raportul sau a ajuns clandestin abia in aprilie 1989.

Intre timp, Mazilu a fost impiedicat sa paraseasca tara si pus sub arest la domiciliu, iar autoritatile comuniste au transmis ca diplomatul era grav bolnav si a fost pensionat.