Dragnea, despre Capitală: Firea are prima şansă, dar sunt şi alţi colegi care doresc

Dragnea, despre Capitală: Firea are prima şansă, dar sunt şi alţi colegi care doresc

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a susținut astăzi că senatoarea Gabriela Firea are "o şansă foarte mare" să intre în cursa pentru Primăria Capitalei, dar mai sunt alţi doi social-democraţi îşi doresc acest lucru, senatorii Eugen Teodorovici şi Şerban Nicolae.

"Gabriela Firea are o şansă foarte mare. Noi săptămâna viitoare estimăm să convocăm Comitetul Executiv Naţional, că aşa este în statut pentru a valida candidaturile, atât pentru Primăria Capitalei, cât şi pentru sectoare. În opinia mea, Gabriela Firea are prima şansă, dar sunt şi alţi colegi care doresc să îşi asume această candidatură şi va fi o discuţie deschisă, transparentă şi foarte cinstită despre şanse reale", a spus Dragnea, la Adevărul Live, întrebat ce şanse are Firea să fie candidatul PSD la alegerile pentru Primăria Capitalei. 

Ceilalți doi social-democraţi care s-au declarat interesați de Primăria Generală a Capitalei sunt Eugen Teodorovici şi Şerban Nicolae. 

Dragnea a mai spus că până la convocarea Comitetului Executiv Naţional, se va face încă o cercetare sociologică ce va fi analizată şi în funcţie de care se va lua o decizie finală. 

Ne puteți urmări și pe Google News