DOMNIA lui CASTRO se SFÂRȘEȘTE. Liderul cubanez, nevoit să se „RETRAGĂ” din activitate

DOMNIA lui CASTRO se SFÂRȘEȘTE. Liderul cubanez, nevoit să se „RETRAGĂ” din activitate

Preşedintele cubanez Raul Castro, în vârstă de 87 de ani, se pregăteşte să predea, joi, ştafeta unei noi generaţii, dând startul unei tranziţii care va marca sfârşitul celor aproape şase decenii de domnie a „frăţiei" Castro în insula caraibiană.

"Am parcurs un drum foarte lung şi dificil pentru ca fiii noştri, cei de azi şi cei de mâine, să fie fericiţi", a declarat în martie Raul Castro, care i-a succedat în 2006 fratelui său mai mare Fidel, afectat de probleme de sănătate şi care a decedat între timp în 2016, conform agerpres.ro.

În aceşti aproape 60 de ani, Fidel iar apoi Raul Castro au condus Cuba, transformând insula într-un actor central al Războiului Rece şi reuşind să-şi salveze regimul comunist, în pofida şocului transmis de prăbuşirea aliatului lor sovietic. 

Adunarea Naţională, convocată miercuri şi joi în şedinţă plenară după scrutinul legislativ din martie, va alege un nou preşedinte al Consiliului de stat, principalul organ executiv cubanez. Deşi autorităţile nu au confirmat oficial informaţia, această funcţie, practic de şef al statului, va fi preluată de prim-vicepreşedintele şi numărul doi al guvernului Miguel Diaz Canel, în vârstă de 57 de ani, care pare a fi cel ales şi pregătit să devină noul chip al Cubei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Miguel Diaz Canel, perceput ca un "aparatcik" model, a urcat discret eşaloanele puterii, pentru a ajunge în 2013 mâna dreaptă a preşedintelui, spre surprinderea generală. "Va fi şi o parte de înnoire, dar şi continuitate", a avertizat recent ministrul de externe cubanez Bruno Rodriguez, amintind că Raul Castro îi va rămâne alături succesorului său stând la cârma puternicului Partid Comunist Cubanez.