DNA va trece Prutul

DNA va trece Prutul

Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu, anunță că după 15 septembrie în Republica Moldova va veni un procuror cu experiență de la Departamentul Național Anticorupție din România.

Acesta va expertiza dosarele din cadrul Centrului Național Anticorupție: ”Procurorul va sta alături de cei de la Centrul Național Anticorupție și va revizui chiar și dosarele care sunt la CNA. După o perioadă va veni cu recomandări pentru revederea procedurilor, a legilor, etc.”.

Potrivit lui Candu, reforma justiției și combaterea corupției este una dintre prioritățile principale ale parlamentarilor pentru sesiunea toamnă-iarnă, iar aceasta trebuie să se facă pe verticală începând cu CNI, CNA, Procuratura și instanțele de judecată: „Să mă ierte judecătorii onești, dar în rândul populației nu există încredere în justiția din țara noastră”.

”O primă rândunică va fi deja săptămâna viitoare. Nu poate fi reformă fără reformarea Procuraturii”, a mai spus speakerul, care a menționat că astfel sloganul ”DNA, treceți Prutul!” va deveni o realitate, potrivit Evenimentul zilei, ediția de Moldova.

Ne puteți urmări și pe Google News