DNA cere arestarea în lipsă a nepotului lui Marko Bella

DNA cere arestarea în lipsă a nepotului lui Marko Bella

Procurorii anticorupție cer emiterea unui mandat de arestare de 30 de zile pentru fostul deputat Marko Attila Gabor (UDMR). Acesta ar fi fugit în Ungaria.

Procurorii Direcției Na ționale Anticorupție (DNA) au propus, ieri, „luarea măsurii arestării preventive în lipsă, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data încarcerării, a lui Marko Atilla Gabor”. Fostul parlamentar este implicat în dosarul despăgubirilor ilegale de la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP).

Prejudiciu de 84 de milioane de euro

Fostul deputat, demisionar în urma scandalului, este nepotul fostul șef al UDMR, senatorul Marko Bella. Pe 9 aprilie 2015, Marko Atilla Gabor a fost trimis în judecată alături de alți șapte inculpați care, la data faptelor, făceau parte din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, din cadrul ANRP. Au mai fost trimiși în judecată și patru inculpați care aveau calitatea de experți evaluatori autorizați.

Potrivit propunerii de arestare întocmite de procurori, prin acțiunile sau inacțiunile lor intenționate, cei 12 inculpați au produs un prejudiciu bugetului statului român în cuantum de 84 milioane de euro (304 milioane de lei). Reamintim că, în același dosar, mai sunt arestați preventiv: Horia Georgescu, fostul președinte al Autorității Naționale pentru Integritate, și deputatul Theodor Nicolescu (PNL).

„Inculpatul Marko Atilla Gabor s-a sustras activităților de urmărire penală, părăsind teritoriul României, nefiind audiat”, se arată în materialul probator al procurorilor.

Și fugar, și demisionar

După ce procurorii au cerut Camerei Deputaților aprobarea arestării preventive, nepotul lui Marko Bella a renunțat la calitatea de parlamentar. Nu a mai fost nevoie de încuviințare, pentru că la data de 16 aprilie, Camera a luat act de această demisie.