DEZVĂLUIRI. Arpad Paszkany recunoaşte că Radu Mazăre a cerut un milion de euro pentru construirea unui mall

DEZVĂLUIRI. Arpad Paszkany recunoaşte că Radu Mazăre a cerut un milion de euro pentru construirea unui mall

Omul de afaceri Arpad Paszkany a recunoscut la DNA că primarul Radu Mazăre a cerut un milion de euro, prin intermediul lui Sorin Strutinsky, în schimbul eliberării documentaţiilor de urbanism necesare construirii unui mall în Constanţa.

Detalii despre acest caz apar în motivarea deciziei prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins pe 18 martie cererea DNA de arestare preventivă a lui Radu Mazăre şi Sorin Strutinsky, pentru săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, potrivit Agerpres.

  • Astfel, în sala de judecată, procurorul de şedinţă a declarat că Radu Mazăre a primit, în perioada 2006-2009, de la reprezentanţii societăţii Tripont Invest SRL, circa un milion de euro, în scopul facilitării emiterii documentaţiilor necesare construirii unui mall în Constanţa.

Mita ar fi fost luată sub forma unor contracte fictive de publicitate încheiate între Soti Cable Neptun SRL (firmă controlată de Sorin Strutinsky) şi societatea Tripont Invest SRL, iar de la Soti banii ar fi ajuns la Radu Mazăre.

Un martor cu identitate protejată, numit Fodor Zoltan, a declarat că Radu Mazăre a cerut un milion de euro de la reprezentanţii Tripont Invest SRL, informaţia fiind confirmată şi de alte persoane, printre care se află şi Arpad Paszkany.

"Toate aceste informaţii sunt confirmate şi de Arpad Paszkany, unul dintre investitorii mall-ului, de Ciorcă Vasile, administratorul de la Tripont Invest SRL, mâna dreaptă a acestuia, de Pocola Adrian George, şeful de proiect, de Felix Arsene, arhitect la SC Kalina SRL, toate aceste persoane arătând că inculpatul Mazăre Radu Ştefan a solicitat această sumă prin intermediul lui Strutinsky Sorin Gabriel, iar banii urmau a fi daţi prin încheierea contractelor fictive de publicitate. Aceste contracte au fost întocmite în momente cheie emiterii documentaţiilor de urbanism, iar prelungirea autorizaţiei de construire a fost făcută chiar înainte de a fi formulată o cerere în acest sens, fapte care rezultă din cronologia datelor", se arată în motivarea instanţei.

În declaraţia dată ca martor de Arpad Paszkany pe data de 17 februarie 2015, acesta a spus următoarele: "Este adevărat că Ciorcă Vasile Florin mi-a transmis că, pentru obţinerea la timp a autorizaţiilor, avizelor şi a altor documente emise de Primăria Constanţa, trebuie să încheiem un contract de publicitate cu firma Neptun TV, în valoare de un milion de euro. Eu am fost de acord cu acest lucru şi am transmis acest acord al meu lui Ciorcă Vasile Florin (...) În continuare, ştiu că Ciorcă Vasile Florin a luat legătura cu cabinetul de avocatură care s-a ocupat de redactarea contractului. Arăt că, urmare a acestui fapt, nu am avut întârzieri în obţinerea autorizaţiilor de construcţie. Cred că, dacă nu ar fi fost încheiat acest contract de publicitate, ar fi putut fi probleme cu emiterea autorizaţiilor, avizelor, certificatelor de construcţie de către Primăria Constanţa, spre exemplu prin întârzierea emiterii lor".

Şi Vasile Ciorcă a recunoscut la DNA că Radu Mazăre a cerut bani în schimbul autorizaţiilor de urbanism: "După achiziţionarea terenurilor, am avut o discuţie tehnică cu Felix Arsene, arhitect la SC Kalina SRL, referitoare la ce trebuie să facem ca să scoatem un certificat de urbanism şi, ulterior, autorizaţia de construcţie pentru construirea mall-ului. Ulterior, Felix Arsene mi-a spus că, pentru aceste demersuri, respectiv emiterea certificatului de urbanism şi a autorizaţiei de construire, trebuie încheiat un contract de publicitate cu firma SC Soti Cable Neptun, în valoare de un milion de euro. I-am spus că voi transmite acest lucru la Cluj domnului Paszkany, care şi-a dat acordul în acest sens. Ulterior, eu i-am spus decizia luată de dl. Arpad Paszkany avocatului Sorin Alăzăroaie, pentru ca acesta să ia legătura cu Felix Arsene şi să se ocupe de redactarea contractului. (...) Mi-a fost adus la cunoştinţă azi, de către procuror, că în final, nu a fost semnat contractul care prevedea preţul de un milion de euro, ci un alt contract, cu preţul în lei, însă eu nu ştiam acest lucru. Singurul contract de care am ştiut a fost draft-ul contractului de un milion de euro. Arăt că Felix Arsene nu mi-a spus a cui este firma SC Soti Cable Neptun. Eu am dedus, la vremea respectivă, că este firma primarului Radu Ştefan Mazăre, fie direct, fie prin intermediari. Toate certificatele de urbanism şi autorizaţiile de construire au fost eliberate relativ repede".

 

Mandat pe siguranță națională, declasificat

 

La dosar există şi convorbiri interceptate în baza unui mandat de siguranţă naţională declasificat, purtate între Vasile Ciorcă şi Arpad Paszkany, la data de 12 iulie 2007, din conţinutul cărora nu rezultă nimic, în mod concret, dialog urmat de un sms trimis de Ciorcă cu textul: "...Dollar baby (filmul), dar în ce se practică", despre care procurorul presupune că se face referire la titlul filmului "Million Dollar Baby", transmiţând astfel că valoarea mitei este de un milion, dar nu în dolari, ci în euro (în ce se practică).

Ulterior, după două zile, în data de 14 iulie 2007, Arpad Paszkany are o discuţie cu "George", procurorul presupune că acesta din urmă ar fi împuternicitul Tripont Invest la predarea amplasamentului pentru mall-ul din Constanţa, din cuprinsul căreia rezultă că Arpad Paszkany comunică interlocutorului său: "Nu atât cât trebuie plătit, că şi ăla-i mult, ci faptul că chestia asta s-o plătit deja o dată". Procurorul presupune că se face referire la faptul că deja fuseseră încheiate două contracte de publicitate cu societatea Soti Cable Neptun.

"Arpad Paszkany: La cine, la cine te referi ca abordat direct?

George: Ăla, fasole (procurorul presupune că se face referire la inculpatul Mazăre Radu Ştefan) (...) Că nu îmi dau seama cât îi din poveştile, cât s-o fi ofuscat că nu-i băgat în seamă, cât îi şmecherie de Dobrogea, habar nu am (...) Deci probabil că nu el o generat-o (...)".