Un polițist iubit și apreciat de comunitatea sa nu e un lucru obișnuit. Nu în România. Și totuși, comisarul șef de la Deva, Traian Berbeceanu, a spart tiparele după ce niște procurori și un fost coleg polițist l-au târât într-un scandal monstruos de corupție, doar ca să-și acopere ei ticăloșiile.
Comisarul Berbeceanu a fost aruncat pentru 33 de zile în arest, ca ultimul infractor, în ciuda declarațiilor sale și ale colegilor de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Alba că este victima unui complot pus la cale chiar de oamenii legii care întocmiseră dosarul. Decizia de achitare a Instanței Supreme, chiar dacă nu e definitivă, i-a făcut pe toți membrii comunității din orașul hunedorean (și nu numai!) să reverse un val imens de simpatie pentru polițistul în care credeau cu tărie că stârpește interlopii, până când alții l-au înfățișat ca pe un nemernic corupt.
Când adevărul a ieșit la iveală, grație altor procurori și judecători, oamenii n-au mai avut dubii că au asistat la devoalarea unui sistem ticălos, în care se pot fabrica probe, se pot găsi martori mincinoși, iar un polițist incomod, care nu face pact cu superiorii interesați în a acoperi hoți și mafioți, poate fi transformat într-un infractor și, cu legea în mână, i se poate distruge și munca, și reputația, și familia. De aceea, cred că acest „Caz Berbeceanu” ar trebui să fie predat studenților din facultățile de drept și de la Academia de Poliție.
Societatea civilă din Deva n-a trecut nepăsătoare peste acest episod și a reacționat în felul ei. Așa am aflat cu toții că în acest orășel există o campanie intitulată „Premianții fără premii” , organizată de o asociație locală. Uimitor și meritoriu! Scopul acesteia este de a oferi, în văzul tuturor, o diplomă, o insignă și un buchet de flori în culorile naționale oricărei persoane care s-a remarcat prin ceva bun, făcut în slujba comunității. În cele 105 ediții ale campaniei au fost aduși în fața cetățenilor oameni din toate categoriile profesionale, de la creatori de costume populare până la artiști, inventatori sau voluntari implicați în diverse proiecte sociale.
Cred că este un gest de înțelegere, dar și de intensă normalitate faptul că oamenii au venit să-l încurajeze pe Traian Berbeceanu și să-i recunoască meritele în lupta sa contra infracționalității locale, după ce o instanță a decis că polițistul nu e vinovat de ceea ce i s-a pus în cârcă.
Poate că oamenii ar trebui să afle mai multe despre acești ofițeri din brigăzile de crimă organizată ale poliției sau despre cei din departamentele care urmăresc traficul de droguri. Din păcate, politica din ultimii ani dusă de Ministerul de Interne este de a ține cât mai departe jurnaliștii de angajații săi, comunicarea făcându-se într-un mod anost și eliptic, doar prin birourile de presă. Din această cauză, munca și problemele polițiștilor specializați pe marea infracționalitate rar sunt prezente în paginile ziarelor sau în studiourile de televiziune. Oamenii aceștia lucrează, uneori, la limita legii, sunt sub acoperire și se amestecă cu interlopi sau infractori periculoși. Există modalități de control ca să nu alunece în partea infracțională, dar există și posibilități ca polițiștilor să li se însceneze diverse fapte ca să scape de ei, dacă devin incomozi pentru superiori din sistem.
Cu mulți ani în urmă s-au mai întâmplat asemenea lucruri, iar cazul lui Berbeceanu de acum doi ani este dovada că năravul nu a dispărut. Societatea civilă, însă, nu mai e atât de credulă ca altădată. E atentă la probe, face distincții între polițiștii de stradă (unii, impasibili) și cei din departamentele speciale.
Zilele trecute, EVZ a prezentat cum au fost capturate două tone de cocaină, venite din Columbia, în Portul Constanța. A fost o operațiune specială la care au participat cinci polițiști români sub acoperire. Timp de peste doi ani, polițiștii au fost traficanți. Cu frica lor, cu dorul lor de cei de acasă, mereu atenți să nu comită vreo greșeală care i-ar fi putut costa chiar viața, acești polițiști reușeau să transmită informații către coordonatorii operațiunii. Acum, odată treaba încheiată, au intrat în cabinetele psihologilor și încearcă să-și alunge din minte teama de o posibilă răzbunare a contrabandiștilor columbieni. În cazul lor, nu poate exista vreodată răzbunarea vreunui procuror sau șef, fiindcă operațiunea a fost gândită și supraveghetă de polițiile mai multor state.
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor
Recomandările noastre
