Desfrâu financiar la o companie de stat aflată în pragul falimentului: sute de telefoane mobile şi un hotel total nerentabil
- Ciprian Iancu
- 27 noiembrie 2016, 16:49
Deşi are o situaţie economică dezastruoasă, Complexul Energetic Hunedoara îşi permitea, până mai ieri, să plătească aproape 500 de abonamente de telefonie, să susţină un hotel care pierdea lunar zeci de mii de lei, dar şi o reprezentanţă la Bucureşti.
Noua conducere managerială a CEH declară public că va reduce drastic cheltuielile companiei şi scoate la iveală o serie de situaţii de-a dreptul imorale, comparativ cu starea economică dezastruoasă în care se află unitatea.
490 de abonamente de telefonie
De exemplu, până acum, CEH a plătit lunar 17.000 de lei (170 de milioane de lei vechi) pentru 390 de telefoane mobile şi 100 de telefoane fixe. Adică o bună parte dintre angajaţii CEH au un telefon mobil de serviciu, în condiţiile în care, în România, telefonia mobilă este relativ ieftină, iar mulţi dintre ei, în caz de nevoie, ar putea fi contactaţi pe telefonul personal. „Începând de săptămâna viitoare, în urma renegocierii contractului pentru servicii de telefonie fixă şi mobilă, aceste costuri nu vor depăşi 7.000 de lei pe lună. 10.000 de lei vor putea asigura 3 tone de plasă metalică sau 455 de bride sau 30 de măşti de salvare”, se arată într-un comunicat al CEH. „Marţi vom avea o imagine mai clară a situaţiei telefoanelor de serviciu. Am impus o limită de 7.000 de lei cu tot cu TVA. Nu vom putea elimina total această cheltuială, pentru că e nevoie de o comunicare rapidă în cadrul societăţii, dar, cu siguranţă, vor fi mai puţine abonamente, pentru că CEH nu e o organizaţie de mecenat. Nu ni se pare normal să facem risipă, mai ales în situaţia actuală a societăţii”, precizează, pentru „Evenimentul zilei”, directorul general Mihail Melczer. Complexul Energetic Hunedoara este, practic, în prag de faliment, având datorii de peste 2 miliarde de lei.
Schimbări de şefi
Acelaşi comunicat anunţă schimbarea conducerii Exploatării Miniere Livezeni. Radu Lupuleac a fost înlocuit cu Claudiu Tubarcă. Acesta din urmă are mandat de trei luni pentru a îmbunătăţi rezultatele minei. „Exploatarea Livezeni este una foarte importantă. Acolo am găsit însă unele lucruri care nu mi s-au părut în regulă, motiv pentru care am decis schimbarea directorului şi a inginerilor şefi. Noua echipă de acolo are la dispoziţie câteva luni pentru a veni cu rezultate mai bune”, declară Melczer.
Nici „reprezentanţa CEH” de la Bucureşti n-a scăpat. Soţia fostului director general al vechii Companii Naţionale a Huilei, Stamin Purcaru, era plătită cu 6.000 de lei brut. „Ca măsură de reducere a cheltuielilor, s-a reconsiderat statutul de consilier de specialitate al persoanei salariate în cadrul acestui loc de muncă şi, fără a mai ţine cont de argumente de genul «soţul doamnei a fost director general», s-a oferit, ca alternativă, un post conform pregătirii profesionale la sediul din Petroşani”, se arată în comunicatul CEH.
Hotelul, mai păgubos decât mina
O altă schimbare în cadrul CEH a vizat-o pe Ileana Andreica, directorul Hotelului Onix, unitate de masă şi cazare ce aparţine complexului şi care, în ultimii ani, a tot fost folosită drept garanţie pentru returnarea unor datorii. Acesteia i se reproşează că, în primele nouă luni ale anului, hotelul Onix a avut venituri de 242.459 de lei şi cheltuieli de 753.000 de lei. „Cu o pierdere de 510.546 lei s-a reuşit «performanţa» unei activităţi mai nerentabile decât chiar a extracţiei de cărbune”, se precizează în comunicatul CEH, unde, din nou, se argumentează cu cifre: „510.546 lei puteau însemna: 2.220 metri cubi de lemn de mină sau 295 stâlpi hidraulici sau consumul de gaz metan pentru 5 zile de funcţionare a termocentralelor Mintia şi Paroşeni”.
„În săptămânile următoare veţi vedea şi alte măsuri, pentru eliminarea unor situaţii care nu ni se par a fi deloc în regulă. Este posibilă şi o reanjare a structurii de personal pe baze economice care să se justifice cu adevărat”, adaugă Mihael Melczer. Acesta a fost numit director al CEH la finele lunii trecute, după ce Complexul a fost scos, pentru a doua oară, din insolvenţă, în urma unei decizii judecătoreşti motivată prin vicii de procedură, nicidecum pe o eventuală redresare economică a companiei.