Deputaţii au adoptat proiectul de lege privind cartelele pre-pay
- Carmen Vintil ă
- 2 iulie 2014, 15:28
Camera Deputaţilor a aprobat miercuri proiectul de act normativ care prevede că orice persoană care cumpără o cartelă pre-plătită trebuie să pună la dispoziţia vânzătorului numai datele de identificare din buletin sau pe cele din paşaport ori din permisul de conducere. Proiectul de lege a fost adoptat și de Senat, Camera fiind for decizional. Legea urmează să intre în dezbatere de la 1 ianuarie 2015.
Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice a fost adoptat cu 195 de voturi pentru, 20 împotrivă şi 75 de abţineri.
Comisia juridică şi cea de IT din Camera Deputaţilor au dat săptămâna trecută raport de admitere la proiectul de lege.
"Proiectul a fost adoptat într-o formă benefică şi corectă pentru toată lumea. Au rămas în acest proiect doar datele de identificare ale persoanei, nu date de trafic şi pentru pre-pay, şi pentru wi-fi, pentru conexiunile de internet. Orice om care îşi va cumpăra sau va deţine o cartelă pre-plătită are la dispoziţie, de la intrarea în vigoare a legii, un an de zile în care poate consuma creditul sau poate să meargă la operator şi să-şi declare datele, în sensul că el este proprietarul numărului respectiv, dacă nu, numărul va fi anulat", a precizat la acea dată preşedintele Comisiei pentru tehnologie informaţională din Camera Deputaţilor, Daniel Oajdea, potrivit Agerpres.
Potrivit acestuia, legea va intra în vigoare, dacă textul va fi adoptat în această formă, la 1 ianuarie 2015.
Preşedintele Comisiei IT a mai explicat că persoana care cumpără o cartelă pre-plătită trebuie să pună la dispoziţia vânzătorului numai datele de identificare din buletin sau pe cele din paşaport ori din permisul de conducere.
Cât priveşte accesul la internet, inclusiv pe o reţea wi-fi, Oajdea a spus că nu se reţin decât datele de identificare ale utilizatorului.
"Spre exemplu, este o procedură cunoscută ce se aplică şi în Germania, îţi dai numărul de telefon mobil, pe acesta primeşti automat un cod, cod pe care-l pui, te autentifici acolo şi atât. În momentul în care, teoretic, s-ar putea săvârşi o infracţiune, se poate şti cine e persoana. Nu interesează pe nimeni şi nu am fost de acord cu reţinerea datelor de trafic pe internet, care vin şi în contradicţie cu decizia Curţii Europene, nu s-a votat aşa ceva, ci doar identificarea utilizatorului. Nu cred că este o problemă pentru cineva care e de bună credinţă şi corect, dacă îl poţi identifica, că a intrat pe reţea şi atât. Prin urmare, forma finală este în regulă", a susţinut Daniel Oajdea.