Savantul ateu, umanist și evoluționist Richard Dawkins a scris pe Twitter că ar fi imoral ca un copil să sufere din cauza genelor sale.

Stephen Lavedas pleacă de la această îngrozitoare afirmație, luată din manualul de propagandă nazistă, și construiește un scenariu bazat pe stereotipurile ideologice ale societății occidentale actuale. Reproduc în cele ce urmează acest text senzațional apărut în The Federalist.

Prietena mea și cu mine am aflat de curând că este însărcinată. I-am spus că o voi susține atât pe ea cât și copilul și că am început în secret să fac economii pentru un inel de logodnă. Ea a spus că credea că voi dori să facă un avort. Nu am făcut-o – cel puțin la început.

Ea era entuziasmată și a început să își facă planuri pentru camera copilului. Eu am avut nevoie de două luni de economii, dar am în final am căzut în genunchi și am pus întrebarea. A plâns și a spus DA. Încă mă tem cum o să fie când voi fi tătic, dar am o slujbă bună și ea la fel. Noi trei vom forma o familie grozavă.

Totuși, săptămâna trecută a mers la un control. Am decis să facem un set complet de analize ale sângelui fătului. Toată lumea face așa; doctorul a spus că există un mic risc pentru făt, dar mai bine să previi decât să tratezi, nu? Sunt sigur că totul o să fie bine și vom afla și sexul. Sper din tot sufletul să fie băiat.

Oh, și am decis să oficializăm totul cu un drum la starea civilă. Acum suntem căsătoriți!

Ei bine, am primit rezultatele analizelor de sânge și sunt vești bune și vești proaste. Vești bune: e băiat și e sănătos. Vești proaste: e gay. Habar n-aveam că există o analiză a sângelui pentru asta, dar probabil e ceva nou. Au identificat genele care cauzează homosexualitatea și acum fac teste pentru a le descoperi.

Sunt o persoană foarte tolerantă, dar lucrul ăsta m-a pus serios pe gânduri. Nu sunt sigur pe sentimentele mele când mă gândesc să cresc un fiu gay. Voi fi oare capabil să relaționez cu el? Voi putea să-l înțeleg? Viața lui nu va fi prea dură? Știu că situația homosexualilor se îmbunătățește, dar mi se pare că a fi homosexual este foarte dificil în Sud, unde trăim. Persoanele gay nu sunt acceptate întru totul aici, la fel ca și în alte regiuni din țară.

Asta a început cu adevărat să mă preocupe, așa că am făcut mai multe cercetări. Tentativele de sinucidere sunt mult mai frecvente la adolescenții homosexuali – de cinci ori mai probabile. Copii gay au de cinci ori mai multe șanse decât copiii heterosexuali să fie spitalizați. Peste 70% dintre apelurile la Trevor Lifeline, o linie telefonică directă pentru prevenirea sinuciderilor provind din sudul și centrul țării, acolo unde locuiesc.

Un alt studiu a descoperit că orice tip de victimizare la școală duce la riscuri mai mari de abuz de droguri sau alcool. Studii din state progresiste precum Vermont și Massachussetts au descoperit că la băieții gay și bisexuali rata victimizării este de aproape cinci ori mai mare decât la copiii heterosexuali. Și mai tulburător, această victimizare coincide cu o mulțime de comportamente de risc, de la abuzul de țigări și alcool până la droguri grele ca heroina și cocaina. Copiii gay sunt mul mai susceptibili să facă toate aceste lucruri decât copiii heterosexuali persecutați în același mod.

Pe deasupra, la toți factorii de risc studiați, cu excepția țigărilor, băieții gay și bisexuali sunt pândiți de riscuri mai mari decât fetele. Ce fel de viață va avea băiatul meu gay? Cum voi putea justifica faptul că l-am supus la asemenea experiențe oribile cât va trăi?

Nu știu prea bine cum stau lucrurile aici în Sud. Îmi amintesc că am fost acuzat că sunt gay în școală. A fost îngrozitor. Nu știu dacă ne vom putea trimite copilul la școlile publice. Va fi nevoie să găsim și să plătim pentru o școală privată progresistă. Dacă nu ne vom putea permite așa ceva, atunci presupun că vom fi nevoiți să optăm învățământul la domiciliu.

Dar ăsta nu e câtuși de puțin viitorul pe care ni-l doream. Amândoi avem slujbe bune pe care le iubim, dar totuși nu văd cum ne-am putea permite o școală privată – și care dintre noi ar renunța la slujbă pentru a face îmvățământ la domiciliu cu fiul nostru?

Așa că eu și soția mea am discutat și am hotărât că nu suntem pregătiți să creștem un copil gay. Nu este corect să crești un copil gay în regiunea noastră. Ar fi atât de greu pentru fiul nostru să trăiască aici. Și cred că nici unul dintre noi nu ar suporta dacă el s-ar sinucide.

Să ne mutăn în altă parte doar pentru a avea acest copil ar fi total incorect față de noi înșine. Vom face un avort, atât pentru binele copilului cât și pentru al nostru. Este cel mai bun lucru pentru noi toți. Sunt atât de încântat că am ajuns la concluzia asta înainte de a fi prea târziu. Niciodată nu am fost mai recunoscător pentru dreptul unei femei de a alege ce să facă cu corpul ei.

Soția mea i-a zis uneia dintre prietenele ei că vom face un avort pentru că nu ne simțim capabili să facem față creșterii unui copil gay. Se pare că vestea s-a răspîndit pe la câțiva dintre prietenii noștri gay de la liceu. Am început să primesc de la ei toată ziua e-mailuri, mesaje și IMS-uri în care mă întreabă de ce sunt homofob și urăsc persoanele gay.

Nu urăsc persoanele gay! Doar că pur și simplu nu pot să aduc pe lume un copil care ar avea o viață atât de grea. Vreau să spun că am fi făcut același lucrudacă fătul ar fi avut sindromul Down, și la fel ar fi făcut și alți 67% care s-ar afla în această situație. Până și Richard Dawkins (savant ateu, umanist, evoluționist înverșunat, drept care e poreclit „rotweilerul lui Darwin” – n.r.) a scris pe Twitter că ar fi imoral ca un copil să sufere din cauza genelor sale. A pune capăt sarcinii este preferabil pentru toată lumea. Pare atât de evident.

Chiar nu înțeleg. Este corpul soției mele. Este alegerea ei și eu sunt de acord cu ea. Este alegerea noastră ce să facem cu sarcina noastră. Cum poate altcineva să-i spună soției mele ce să facă cu corpul ei?

Mâine este ziua în care trebuie să mergem pentru avort, dar a trebuit să schimbăm de două ori clinica din cauza amenințărilor. De fapt, am sfârșit să trecem granița statului pentru a merge la o clinică, la patru ore departe de casă. Nimeni nu are dreptul să ne spună ce are soția mea dreptul să facă cu trupul ei.

Am ajuns la clinică cu aproape o oră mai devreme. Ne-au pus să ședem în sala de așteptare o bucată de vreme și până la urmă ne-au chemat înapoi, dar în loc să ne conducă la o masă ginecologică ne-au condus într-un birou. Un bărbat în halat de laborator aștepta la o masă.

„Vă recunosc”, ne-a spus el, după ce ne-a scrutat cu severitate o perioadă care a părut o veșnicie. Nu am știut ce să spun și nici soția mea nu a vorbit. „Ceea ce faceți este o crimă motivată de ură și eu nu voi participa”, a spus bărbatul, cu aer mânios.

„Dar e corpul meu”, a zis soția mea, cu un aer se se dorea sfidător, dar părea mai degrabă al unei fetițe timide. „Este dreptul meu.”

„Este detestabil”, a spus medicul. „Puneți capăt acestei sarcini pentru că nu vă doriți un copil gay. Sunt copiii gay mai puțin prețioși decât copiii heterosexuali?” Semăna cu un preceptor încercând să-i predea o lecție unui elev mai încet la minte.

„Nu, dar...” a început soția mea.

„Un copil gay este la fel de prețios ca un copil heterosexual. De fapt, aveți noroc. Copiii gay sunt foarte rari. Cifrele de la recensământ arată că numărul homosexualilor din America este în jur de 3%. Nu ar fi nevoie de mulți indivizi ca voi pentru a lichida homosexualitatea din America. Acesta este genocid, și nu-l voi avea pe conștiință!”

Cu acestea, am fost dați pe ușă afară. Soția mea a plâns tot drumul de întoarcere. Când am ajuns, am constatat că o persoană ne atacase casa cu cocteiluri Molotov și a scris pereți cu spray „Bigotismul nu are loc aici!” și „Iubirea învinge!”

Cred că unii fetuși sunt mai egali decât alții, dar nu pot să înțeleg. Nu am făcut altceva decât să urmez toate raționamentele pe care ni le oferă societatea până la consecințele lor logice.