Dacian Cioloș vrea să-și ASUME RĂSPUNDEREA pe un pechet de legi

Dacian Cioloș vrea să-și ASUME RĂSPUNDEREA pe un pechet de legi

Guvernul şi-ar putea asuma răspunderea, în luna iunie, pe pachetul de legi privind reforma administraţiei publice.

Ieri, la Parlament, Dacian Cioloș a anunțat că  Guvernul propune spre dezbatere trei scenarii pe care le ia în calcul pentru reformarea administraţiei publice, legate de modul în care poate fi redefinită relaţia între nivelul de decizie politică şi cel de execuţie administrativă. 

"În primul scenariu vă propunem ca, pe lângă nivelul de demnitar - ministru şi secretar de stat, pe care îl avem în momentul de faţă, să integrăm în această categorie şi prefecţii şi subprefecţii, care reprezintă Guvernul în teritoriu. (...) Al doilea scenariu, care este puţin mai provocator (...), ar presupune o integrare a realităţii de facto în modul în care se face, de facto şi real, în momentul de faţă, recrutarea pe posturi de conducere, dar cu introducerea unor reguli clare, transparente şi obiective în acest proces. (...) Într-un al treilea scenariu ar fi vorba de un statu-quo îmbunătăţit", a spus Cioloş

Ne puteți urmări și pe Google News