Doi ani de mandat. Cum și-a petrecut Klaus Iohannis ziua în care a fost ales președinte

Doi ani de mandat. Cum și-a petrecut Klaus Iohannis ziua în care a fost ales președinte

Evenimentul zilei continuă să vă prezinte povestiri surprinse în cărțile de memorii ale unor politicieni și nu numai. Ieri, s-au făcut doi ani de când Klaus Iohannis a fost ales președinte. Dacă în primul an, șeful statului a făcut un adevărat turneu internațional și comunica pe Facebook, în cel de-al doilea an Iohannis a început să vorbească neobișnuit de mult, a făcut gafe, s-a pozat în ipostaze ce au stârnit controverse, a rărit vizitele externe, iar Prima Doamnă a fost mai puțin vizibilă. Victoria din 16 noiembrie 2016 a fost povestită chiar de Klaus Iohannis în cartea sa: „Primul Pas”

Ziua votului m-a găsit, ca și în primul tur, la Sibiu, împreună cu soția mea. Am fost și în dimineața zilei de 16 noiembrie împreună la biserică, apoi la vot, iar eu mi-am reluat, ca și în ziua primului tur de scrutin, ritualul de pe terenul de tenis. După-amiază am pornit spre București. Dincolo de aerul relaxat pe care mi-am propus să-l păstrez întreaga zi, am simțit totuși presiunea acelui moment, care mi-a ținut atenția acaparată de ceea ce se petrecea în timp real în ziua votului. Nu-mi mai amintesc, de pildă, cu cine am vorbit prima dată după ce am știut clar că am câștigat. Nici cu părinții mei nu am apucat să vorbesc în noaptea aceea, am făcut-o abia a doua zi. Ei au aflat că am câștigat alegerile de la televizor și de pe internet. Pe soția mea am sunat-o în seara respectivă și am stat de vorbă cu ea înainte să merg în Piața Universității. Carmen se afla la Sibiu”, povestește Klaus Iohannis în cartea sa „Primul pas”.

Șeful statului descrie și epi sodul din Piața Univeristății, unde le-a mulțumit românilor că l-au ales. S-a dus apoi la sediul din Kisselef. „Am ținut neapărat să cobor în subsol, unde se afla echipa care s-a ocupat de campania online, și să-i mulțumesc”, a scris Iohannis. Din Kiseleff, a plecat apoi la sediul din Modrogan, unde se contorizau rezultatele paralele.

În mașină cu Hellvig, când l-a sunat Ponta

„Acolo exista un ecran uriaș pe care se putea vedea situația votului în timp real, iar Vasile Blaga era acela care gestiona numărătoarea finală. Cum lucrurile arătau bine, am decis să revin în Kiseleff. Mă aflam în mașină, alături de Eduard hellvig, când am primit un telefon de la Victor Ponta, care mă suna să mă felicite. A urmat o convorbire scurtă, în care mi-a transmis că rezultatul era clar, și asta a fost tot. Eram, desigur, mulțumit și m-am bucurat inclusiv pentru mișcările de stradă”, povestește președintele. A doua zi s-a dus la Sibiu. „Am sărbătorit victoria cu prietenii cei mai apropiați și am organizat o petrecere acasă la noi”, dezvăluie Iohannis în cartea sa, precizând că invitații au fost nevoiți să intre în casă printre carele de transmisiuni TV.

„E greu să-mi fie surprinse momentele de emoție”

Președintele amintește și momentul cu Prima Doamnă, care a doua zi s-a dus la școală și a fost primită cu cântece și aplauze.

„Carmen este o persoană extraordinară și mult mai expansivă decât mine. În cazul meu, e mult mai greu sămi fie surprinse momentele de emoție (...) Mi s-a propus, în timpul campaniei, să adopt anumite tactici sau să fac diverse lucruri care nu mă defineau în mod fundamental, drept pentru care am refuzat”, susține Iohannis în cartea sa. „Dimpotrivă, succesul meu se bazează pe faptul că spun mai puține lucruri, dar cred în ele”, conchide președintele.

Schimbarea de comunicare a stârnit rumoare

Spre sfârșitul celui deal doilea an de mandat, Klaus Iohannis și-s schimbat atitudinea: vorbește mult. Și la Cotroceni au avut loc o serie schimbări: Dan Mihalache (șeful Cancelariei prezidențiale) a plecat ambasador la Londra, iar postul lui a fost desființat. Bogdan Aurescu a fost numit consilier pe politică externă, înlocuindu- l pe Lazăr Comănescu, devenit ministru. A fost ocupată și funcția de purtător de cuvânt de jurnalista Mădălina Dobrovolschi. În toamna acestui an, șeful SIE Mihai Răzvan Ungureanu a demisionat din funcție, urmare a unei relații tensionate cu Iohannis, șeful statului anunțând că va numi o nouă persoană după alegeri.

Klaus Iohannis a rărit vizitele externe și a început să vorbească neobișnuit de mult. Nu au lipsit momentele controversate.

● Propunerea României de a înființa un grup naval NATO la Marea Neagră pentru exerciții, trebuia parafată odată cu vizita președintelui în Bulgaria, însă vecinii de la sud s-au răzgândit când șeful statului a ajuns la ei.

● Întrebat ce părere are despre demersul modificării Constituţiei în sensul definirii căsătoriei ca fiind exclusiv între o femeie şi un bărbat, Iohannis a spus că el este adeptul toleranţei şi consideră ca fiind „greşită” calea „fanatismului religios” şi a solicitărilor ultimative. A fost criticat de BOR și a revenit explicând că a fost greșit înțeles. În urmă cu o săptămână, Iohannis a ținut să sublinieze că „a fi tolerant nu înseamnă a fi tăntălău” și că deşi a fost susținută de trei milioane de oameni, nu crede că este „o temă care a penetrat societatea românească.”

● Președintele Klaus Iohannis declara pe 13 octombrie că a văzut la televizor că sunt inundații la Galați și că autoritățile au intervenit după ce jurnaliștii au transmis de la fața locului.

● „Pur teoretic, se poate aloca 6% din PIB educaţiei, dar practic nu, pentru că banii nu pot fi cheltuiţi cu folos”, anunța Iohannis tot în octombrie.

● Aflat recent în vizită la Targu Jiu, președintele a făcut furori pe internet, după ce a fost fotografiat așezat pe unul din scaunele de la Masa Tăcerii. „Dacă Brâncuși nu ar fi vrut să se așeze nimeni pe acele scaune, probabil nu lear fi pus într-un parc public, ci într-un muzeu închis”, a explicat Iohannis.