Cum a fost la premieră. Adevărul despre ultima comedie a lui Caragiale, ''D'ale carnavalului'' | VIDEO

Ultima mare comedie a lui I.L. Caragiale, intitulată ''D'ale carnavalului'' s-a jucat, în premieră, la 8 aprilie 1885 la Teatrul Național din București.

În regia lui C. I. Nottara, a fost publicată în ''Convorbiri literare'' la 1 mai, potrivit ''Dicționarului Scriitorilor Români'' (Ed. Fundației Culturale Române, 1995).

Considerată la început o simplă farsă de carnaval, cu un exces de încurcături amoroase, piesa și-a dezvăluit cu timpul, după cum notează ''Dicționarul Scriitorilor Români'', nu numai însușirile tehnice neobișnuite, dar și gravitatea, căci semnificația întregului este și aici una morală, vizând promiscuitatea sufletească, minciuna și împăcarea lamentabilă, ca forme generale de a trăi.

La un concurs

Silviu Prigoană: Omul de afaceri și mogulul media de succes. Cum a revoluționat televiziunea

Roxana Mînzatu, nominalizarea României pentru Comisia Europeana. Evaluarea audierii, amânată în urma controversei privind locuința sa

Comedia caragialiană în trei acte a fost scrisă, pornind de la o premisă practică: urma să participe la un concurs cu premii, de piese originale, organizat de direcția Teatrului Național bucureștean în 1884. Piesa al cărei titlu inițial era ''D-ale carnavalului sau Bărbierul galant'' a fost premiată la 25 februarie 1885, ca cea mai originală piesă a anului, de un juriu din care făceau parte, printre alții, Vasile Alecsandri, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Titu Maiorescu.

I.L. Caragiale a scris rapid o comedie voit facilă, cu acțiunea plasată în mijlocul unui ''bal mascat de mahala'' — terenul tradițional al qui-pro-quo-ului și al comicului de situații. Qiu-pro-quo-ul constă în confundarea identității personale, aceasta ducând la situații confuze și încurcături, potrivit Agerpres.

O lungă carieră

Din distribuția primei reprezentații au făcut parte actori celebri în epocă: C. I. Nottara (Nae Girimea), Ștefan Iulian (Iancu Pampon), Amelia Welner (Didina Mazu), Frosa Sarandi (Mița Baston), Al. Catopol (Mache), M. Mateescu (Catindatul), I. Niculescu (Iordache).

Piesa a avut, de atunci, o lungă carieră pe scenele de teatru românești iar, în timp, a cunoscut câteva adaptări de succes pentru film sau televiziune, în viziunea regizorală a unor nume ca: Sică Alexandrescu (1951), Gheorghe Naghi (1959), Lucian Pintilie (1982), Gelu Colceag (2002), Dan Tudor (2009), Silviu Purcărete (2011) sau Dragoș Galgoțiu (2014).

Comediile lui I.L. Caragiale, deși au fost respinse după un șir scurt de reprezentanții, pe motiv că ar fi fost imorale și lipsite de patriotism, reprezintă partea cea mai originală, mai rezistentă și mai profund morală a întregului repertoriu dramaturgic românesc.