Costin Grigore Borc, validat pentru portofoliul Economiei de către comisiile reunite de specialitate

Costin Grigore Borc, validat pentru portofoliul Economiei de către comisiile reunite de specialitate

Costin Grigore Borc, propus pentru funcția de ministru al Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, a primit, azi, aviz favorabil din partea comisiilor reunite de specialitate ale Parlamentului.

Membrii celor două comisii au admis propunerea cu 44 de voturi pentru.

Borc a fost audiat în Comisiile reunite pentru politică economică, reformă și privatizare și, respectiv, pentru industrii și servicii din Camera Deputaților, Comisia economică, industrii și servicii, Comisia pentru privatizare și administrarea activelor statului și Comisia pentru transporturi și energie, din Senat.

Costin Grigore Borc, propus vicepremier și ministru al Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, este licențiat al Facultății de Energetică, Specializarea Hidroenergetică (1989), Universitatea Politehnica din București, instituție în cadrul căreia a absolvit și cursuri masterale. Acesta și-a obținut diploma de doctorat în economie la Universitatea din Wisconsin-Madison (2000).

Borc a fost șef al Cabinetului prim-ministrului Radu Vasile în perioada 1998 — 1999.