Salonul Internațional de Carte Bookfest începe astăzi. Și pentru că este Ziua Internațională a Copilului, cei mai mulți dintre expozanți își îndreaptă atenția spre copii
Cea de-a XI-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest (1-5 iunie) începe astăzi, la Romexpo. Deschiderea oficială a evenimentului are loc la ora 12.00. Invitatul de Onoare din acest an este Israelul.
Premii, surprize, reduceri
Pentru că prima zi de Book fest este 1 iunie, prima zi de vară, copiilor le este pus la dispoziție un întreg program de evenimente și activități. Toate evenimentele dedicate copiilor sunt grupate într-o broșură program Bookfest Junior, disponibilă la punctele de informare Bookfest și care conține un talon de participare la un concurs cu premii în cărți, cei doi câștigători urmând să primească fiecare câte un pachet de 100 de cărți de la editurile participante la Bookfest.
Institutul Cultural Român oferă un concert al Corului de Copii Radio, de la ora 17.00, la scena Arena, dirijorul Voicu Popescu promițând un program de cântece pentru copii, care să onoreze sărbătoarea dar și să-i binedispună pe cei din audiență.
Bookfest Junior înseamnă peste 40 de evenimente și surprize dedicate celor mici. Unele edituri oferă reduceri de 70 la sută din prețul cărților. La această ediție a salonului de carte vor fi prezente peste 200 de edituri.
Ca la toate evenimentele Bookfest, intrarea publicului este liberă atât în cadrul Salonului de Carte, cât și la toate evenimentele și proiectele interactive programate pe durata acestuia.
Vizitare
Programul de vizitare: miercuri, joi și duminică — 10:00-20:00; vineri și sâmbătă- 10:00-21:00.
Salonul Internațional de Carte Bookfest este organizat de Asociaţia Editorilor din România, sub egida Federației Editorilor din România, cu sprijinul Ministerului Culturii și în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice.
Povestitorul din Israel
La standul Israelului, țara invitat de onoare a ediției din acest an a Bookfest, sunt programe speciale pentru copii. La ora 14.00 are loc lansarea concursului dedicat celor mici „Desenează-ți visele cu Bleidinger!”. De la ora 15.00, cei mai mici dintre cititori sunt invitați să vizioneze filme de animație semnate de Rony Oren, artist unic, unul dintre cei mai îndrăgiți și mai premiați animatori din lume. Filmele sale de animație au fost difuzate în peste 80 de țări. Printre cele mai cunoscute serii TV produse de Oren se numără „The Egg”, „Foxy Fables”, „Tales of a Wise King” și „Grabbit the Rabbit”. Rony Oren a devenit cunoscut pretutindeni în lume datorită celor peste 500 de filme de animație cu figuri modelate în lut și peste 300 de cărți de copii. Începând cu ora 17.00, este program special de desenat și colorat, iar în curtea Romexpo, pentru prima dată în istoria salonului internațional de carte, cei mici sunt invitați la un program de desenat cu creta pe asfalt.
Lansări, concursuri, distracție
- 10:00. „Maya’s amazing bookland”. Prezentare interactivă cărți Usborne, susținută de Elena Iordache și Alina Andrei, la Clubul Book fest Junior.
- 11:00. Editura Corint Junior. Clubul Aventură și mister – atelier de storytelling. Construiește o poveste de aventuri. Curtea Veche Publishing. Atelier de povești și ilustrație pentru copii cu vârste între 7 și 14 ani – „Mandale dacice”, vol. 2, de Mădălina Corina Diaconu și Mihai Ionuț Grăjdeanu. Editura Litera Mică. Ateliere speciale pentru micii cititori: face painting, atelier de bricolat brățări (punere în practică a ideilor din cărțile fenomen Soy Luna – Disney și atelier de colorat Garda Felină – Disney).
- 12:30. Editura Casa Radio. Lansarea audiobook- ului „Aventurile lui Arik”, de Ioana Nicolaie, în lectura autoarei. Editura Niculescu. Prezentarea noutăților editoriale pentru copii și adolescenți.
- 13:00. Curtea Veche Publishing. Călătorie în lumea întrebărilor fantastice: „De ce zboară vrăjitoarele pe cozi de mătură?” de Adina Rosetti, cu ilustrații de Cristiana Radu. Atelier de povestit și ilustrat pentru copii cu vârste între 5 și 10 ani.
- 13:30. Editura Humanitas. Campionatul poveștilor – atelier de povestit și desenat cu scriitoarea Ioana Nicolaie. Editura Nemira – Colțul de joacă NEMI. Lansare de carte: „Frumoasa și fusul”, de Neil Gaman.
- 14:00. Editura Diana. Teatru de păpuși cu siluete: Scufița roșie. Scena Arena.
- 15:00. Proiecție de filme de animație semnate de Rony Oren, devenit celebru datorită simpaticelor sale clay characters/personaje din lut. La standul Israelului.
- 16:00. Editura Litera. Ora de lectură „Garda felină – Disney”, cu actrița Monica Davidescu.
- 18:00. Centrul Educațional „IGLOO”. Teatru de umbre – „How Elephant got his trunk”, Clubul Bookfest Junior. Editura Integral. Lansarea volumelor: „Magicianul”, de Stelian Țurlea; „Prostia omenească”, de Lidia Batali; „Simona and Her Magic Racket” și „Dracula Junior’s Diary”, de Nana Pitz, „În liceu”, de Andreea Coscai.
Alte evenimente
● Ministerul Afacerilor Interne: Ziua Porţilor Deschise, (08.00 – 13.00), la care participanţii vor putea vedea atât activitatea structurilor în instituţiile subordonate MAI, cât şi tehnica expusă de acestea.
● În Parcul Alexandru Ioan Cuza toată ziua sunt jocuri şi concursuri cu premii.
● Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” le oferă copiilor intrarea liberă. Muzeul este deschis între orele 10.00 – 20.00 pentru expoziţia permanentă. Anul acesta, copiii vor putea vedea în premieră în România Diodrama. Proiectul atrage atenţia asupra consecinţelor tăierii ilegale de păduri.
● În Parcul Lumea Copiilor, cei mici sunt așteptați la Târgul de Ziua Copiilor cu activități recreative și culturale, spectacole și concerte.
● Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 îi va întâmpina pe copii, începând cu orele 10.00 la „Conacul Golescu Grant”, cu o petrecere.
● Copii și părinți sunt așteptați, la ora 18.00, în Parcul Bazilescu pentru o reprezentație cu actori, care vor pune în scenă basme.
● Grădina Zoologică propune concursuri, dar și celebrarea Zilei Internaționale a Mediului.
● La Sibiu, la Muzeul ASTRA, intrarea este liberă. Aici se desfășoară Târgul Național de Jucării.
● La Iași sunt mai multe evenimente, concerte dedicate copiilor în zona centrală a orașului.