CELE MAI RENUMITE JUCĂRII din România vin din China. CONTAINERE pline produse CONTRAFĂCUTE, descoperite în Portul Constanța

CELE MAI RENUMITE JUCĂRII din România vin din China. CONTAINERE pline produse CONTRAFĂCUTE, descoperite în Portul Constanța

Mărfuri contrafăcute în valoare de aproximativ 130 000 euro, reţinute de inspectorii vamali. Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa Sud au descoperit, astăzi, diverse mărfuri susceptibile de a fi contrafăcute, în valoare de aproximativ 130 000 euro, ca urmare a controlului efectuat asupra unor containere sosite din China pentru societăţi comerciale din Ilfov şi Bucureşti.

Inspectorii vamali de la Biroul Vamal de Frontieră Constanţa Sud, acţionând în baza analizei de risc, au procedat la efectuarea controlului amănunţit a trei containere sosite din China cu mărfuri pentru trei societăţi comerciale din Voluntari (Ilfov) şi Bucureşti, transmite Direcția Generală a Vămilor.

Ca urmare a efectuării controlului fizic de specialitate, inspectorii vamali au reţinut 4 200 bucăţi ghiozdane, 240 bucăţi jucării, 1 000 perechi mănuşi pentru motociclişti şi 1 440 bucăţi lenjerie, susceptibile de a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală ale mărcilor Disney, Angry Birds, Thomas&Friends, Monster şi Apple. Valoarea mărfurilor, dacă ar fi fost comercializate la valoarea bunurilor originale, este de aproximativ 130 000 euro.

Conform prevederilor Regulamentului (UE) nr. 608/2013 şi a Legii nr. 344/2005 privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire, autoritatea vamală a reţinut bunurile contrafăcute în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

Ne puteți urmări și pe Google News