Construcția conductei South Stream va începe pe 15 decembrie

Construcția conductei South Stream va începe pe 15 decembrie

Lucrările de amplasare a ţevilor în Marea Neagră pentru realizarea gazoductului South Stream au fost amânate cu o lună, operaţiunile urmând să înceapă în data de 15 decembrie, a declarat, luni, un oficial de la Gazprom, scrie Agerpres.

Secţiunea offshore a conductei South Stream va avea o lungime de 931 de kilometri, între oraşul Anapa din Rusia şi portul bulgar Varna via Marea Neagră.

“Am amânat construcţia cu o lună dar cred că vom începe la data de 15 decembrie', a spus Markov. În pofida amânării, acesta susţine că proiectul South Stream avansează conform planului. 'Construcţia South Stream avansează fără întrerupere. Calendarul este respectat iar conducta va fi construită la timp”, a spus Markov.

În luna iulie a acestui an, Comisia Europeană a cerut Guvernului bulgar să suspende lucrările la gazoductul South Stream, un proiect condus de grupul rus Gazprom, în aşteptarea unei decizii referitoare la conformitatea proiectului cu legislaţia europeană. Executivul european susţine că South Stream nu respectă decizia sa care interzice furnizorilor de gaze naturale să controleze şi accesul la conductele care transportă gazele naturale, iar după anexarea Crimeei de către Rusia a pus procesul de aprobare în aşteptare.

Ne puteți urmări și pe Google News

Moscova speră că lucrările la gazoductul South Stream vor continua după ce alegerile se vor termina în Bulgaria iar noua Comisie Europeană va intra în funcţie.