Concert caritabil pentru Timișoara. 14 trupe tari urcă pe scenă

Concert caritabil pentru Timișoara. 14 trupe tari urcă pe scenă

Cele mai importante trupe din Timișoara urcă pe scenă, duminică, pentru un concert caritabil destinat strângerii de fonduri pentru ajutarea victimelor furtunii din 17 septembrie. Evenimentul caritabil „Concert pentru Timişoara“, iniţiat pentru reabilitarea spitalelor afectate de furtună a fost inițiat de Ilie Stepan, liderul trupei Pro Musica.

Pe scenă vor urca The Skywalkers, All Friends Band, Trupa Vest, Sonatic, Within the Nova, Rock Abil, Melting Dice, JazzyBIT, Implant Pentru Refuz, Survolaj, Bega Blues Band, Cargo, Pro Musica şi Phoenix, iar prezentatorul acestui eveniment este Mimo Obradov. Biletele costă 50 lei şi au fost puse în vânzare la Casieria Filarmonicii și a Teatrului Naţional, iar în ziua eveniemntului vor fi disponibile la intrările în spațiul de concert, în Piaţa Libertăţii din Timișoara.  Toți banii care se vor strânge în urma evenimentului vor fi transferați către spitalele care au fost afectate în urma furtunii. Este vorba în special de cele două unităţi sanitare de la Pădurea Verde, Institutul de Boli Cardiovasculare şi Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timișoara.

Potrivit lui Ilie Stepan, alături de artiști și-au anunțat sprijinul companii importante din oraș. De exemplu, Profi va oferi 100.000 de lei și va achiziționa 100 de bilete. Maestrul Ştefan Popa Popa’s va oferi câte o lucrare şi o diplomă sponsorilor. ”Am primit foarte multe mesaje de solidaritate de la colegi de breaslă şi ne-am dat seama că scena rock timişoreană conţine un număr mare de trupe. Nu am putut organiza un festival de două zile în timpul acesta scurt care s-a scurs de la furtuna din 17 septembrie. Am ales să facem festivalul după formatul concertului Live Aid din 1985. Mulţumesc tuturor celor care au mediatizat acest concert fiindcă au înţeles faptul că prin acest gest au făcut un bine oraşului în care trăim“, a declarat Ilie Stepan pentru Pressalert.ro.

„Concert pentru Timişoara“ va avea loc duminică, 8 octombrie, de la ora 15,00, în Piața Libertărții din Timișoara.

Ne puteți urmări și pe Google News