Complexul Energetic Hunedoara e la un pas de insolvență

Complexul Energetic Hunedoara e la un pas de insolvență

Dacă Guvernul Ponta nu ia măsuri în termen de câteva zile, colosul format din minele viabile ale Văii Jiului și termocentralele de la Mintia și Paroșeni se prăbușește sub povara pierderilor de zeci de milioane pe care le înregistrează lunar.

La înfiinţarea Complexului Energetic Hunedoara (CEH), în 2012, se anunţau ample măsuri de retehnologizare a minelor şi termocentralelor.

Ministerul Economiei şi managerii de până acum ai CEH nu au reuşit mai nimic, aşa că intrarea în insolvenţă e o chestiune de zile, în cazul în care Guvernul Ponta nu intervine urgent şi eficient.

Au ajuns în al 12-lea ceas

Numai în acest an, CEH a acumulat pierderi în valoare de 150 de milioane de lei, conform datelor furnizate de directorul general al Complexului Energetic Hunedoara, Aurel Niculescu.

Acestea se adaugă la pierderi în valoare de încă 400 de milioane înregistrate într-un interval relativ scurt, de un an şi un pic, de la înfiinţarea Complexului în 2012 şi până la 1 ianuarie anul curent.

Aurel Niculescu se declară însă optimist în ce priveşte şansele ca unitatea economică formată prin „unificarea” minelor de huilă cu termocentralele de la Mintia şi Paroşeni să evite intrarea în insolvenţă.

„Am purtat în ultima vreme de mai multe ori discuţii la Guvern, la Ministerul Economiei şi vă pot asigura că problema Complexului Energetic Hunedoara este tratată cu mare atenţie. Există îngrijorare şi preocupare şi la nivel guvernamental. Urmează să propunem clar o serie de măsuri pentru redresarea economică. De exemplu, vom propune soluții prin care să creștem veniturile CEH fără ca acest lucru să se reflecte în facturile plătite de consumator, ci în reducerea profitului furnizorilor de energie”, a spus Niculescu. Acesta a explicat că dacă soluțiile vor fi acceptate şi de Guvern şi de autoritatea de reglementare în domeniul energiei, se poate merge mai departe.

„O decizie trebuie luată până la finele lunii august şi cred cu tărie că această decizie va veni şi ne va fi favorabilă”, a mai declarat directorul general al CEH.

Pleacă încă 250 anul acesta

250 de salariaţi ai CEH şiau făcut deja formele de plecare de pe posturile ocupate în companie, luna trecută. Până la finele acestui an vor mai pleca încă 250, cel puțin. Cifra totală de 500 este aproape dublă faţă de cea comunicată de Aurel Niculescu, la mijlocul lunii iulie.

Este deja clar că planurile de redresare economică vor însemna disponibilizări mai ample decât cele anunţate în iulie. „În Companie, la ora actuală, există aproximativ 500 de persoane care îndeplinesc condiţiile de pensionare la cerere. Probabil că, până la finele acestui an jumătate dintre ele vor pleca. La anul probabil vor fi mult mai mulţi angajaţi care vor părăsi compania. Vom propune, în bugetul pentru anul viitor, şi o componentă destinată disponibilizărilor colective”, declară Niculescu.

Acesta a explicat că există sectoare din companie unde nu vor fi concedieri.

„Subteranul este singurul sector al companiei în care nu se va pune problema de disponibilizări. Este însă prematur să avansăm cifre”. La ora actuală, CEH mai are aproximativ 6.300 de angajați.

Achiziție de 70 de milioane de euro, anulată și reluată

Procedura de achiziție de echipament minier derulată în parteneriat cu o companie poloneză a fost anulată, zilele trecute, după ce s-a constatat că partenerul străin nu a depus de la bun început, pe lângă oferta tehnică, şi o ofertă financiară (achiziţia urmând să fie realizată în regim de credit-furnizor). Oficial, vina aparţine polonezilor. Neoficial, greşeala e a românilor, după cum reiese din declaraţia lui Niculescu: „Consider că de la bun început, Divizia minieră din companie, probabil dintr-un entuziasm nejustificat, a estimat cantități prea mari de echipamente de care ar fi nevoie. Suma totală depăşea 70 de milioane de euro. Văzând acestea, partenerul polonez a fost uşor circumspect şi nu a depus o ofertă financiară, iar în lipsa acesteia, procedura nu a mai putut continua”, a spus Niculescu.

Potrivit acestuia, „estimarea e cu o treime mai mare decât necesarul real şi s-a făcut cu multă vreme înainte de a ajunge eu director general al Companiei. Întârzierea pe care o vom avea sper eu că nu va fi mai mare de trei luni. Licitaţia va fi reluată de la zero şi nu vom mai specifica în caietul de sarcini tipuri de echipamente, ci doar caracteristici şi performanţe minime, astfel încât la licitaţie să se poată prezenta şi furnizori din Ucraina sau China, pe lângă cei din Polonia”.

Directorul general al CEH neagă informaţiile potrivit cărora şi negocierile cu partenerii chinezi interesaţi de modernizarea termocentralei de la Mintia ar fi ajuns la un punct mort. Niculescu spune că, tot până la finele acestei luni, partenerii chinezi vor depune oferta tehnică dar şi o ofertă financiară preliminară, negocierea ajungând la „faza de clarificări”. La Mintia este necesară modernizarea Grupului 4 şi realizarea de instalaţii pentru desulfurare la grupurile 3 şi 4, investiţia necesară fiind estimată între 200 şi 220 de milioane de euro şi urmând a fi realizată tot prin credit-furnizor.

Cum a luat naștere CEH

Complexul Energetic Hunedoara (CEH) este o companie energetică din România, înființată în septembrie 2012 prin fuziunea dintre Electrocentrale Deva și Electrocentrale Paroșeni. La finalul lunii februarie 2013, compania a fuzionat cu Societatea Națională a Huilei Petroșani, structură desprinsă la sfârșitul anului 2012 din Compania Națională a Huilei (CNH). Compania nou formată deține patru din cele șapte mine ale CNH: Livezeni, Lonea, Vulcan și Lu peni.