Comisia Juridică a Camerei Deputaților discută un proiect de lege care dezincriminează conflictul de interese

Comisia Juridică a Camerei Deputaților discută un proiect de lege care dezincriminează conflictul de interese

Comisia juridică dezbate azi proiectul de modificare a legii conflictului de interese prin care câteva prevederi privind conflictul de interese sunt dezincriminate.

Mai exact, este vorba despre modificarea art. 301 şi art. 308 din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal.

Potrivit Codului Penal, în forma sa actuală, ”fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică. (2) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazul emiterii, aprobării sau adoptării actelor normative”.

Proiectul de lege adoptat tacit de către Senat modifică alineatul 2 astfel: ”(2) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazurile în care actul sau decizia se referă la următoarele situaţii: - emiterea, aprobarea sau adoptarea actelor normative - ocuparea de către o persoană a unei funcţii indiferent în ce modalitate şi sub ce formă se realizează aceasta - exercitarea atribuţiilor de serviciu privind acordarea către subalterni a drepturilor legale ale acestora”.

În plus, se prevede eliminarea din Art. 308 din Codul Penal a trimiterii la Art. 301. Articolul 308, privind Infractiuni de coruptie si de serviciu comise de alte persoane, prevede in prezent: "(1) Dispozitiile art. 289 - 292, 297 - 301 privitoare la functionarii publici se aplica in mod corespunzator si faptelor savarsite de catre sau in legatura cu persoanele care exercita, permanent sau temporar, cu sau fara o remuneratie, o insarcinare de orice natura in serviciul unei persoane fizice dintre cele prevazute in art. 175 alin.(2) sau in cadrul oricarei persoane juridice. (2) In acest caz, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime".