Cristi Borcea, un tată grijuliu. Cum l-am surprins pe milionar cu fiul din America. Video și Foto
- Nicola Răducan
- 19 iulie 2023, 08:30
Cristi Borcea nu trebuie să fluture milioanele de euro în fața niciunei femei pentru a o impresiona. Se pare că fostul patron de la Dinamo are alți ași în mânecă, ași cu care a cucerit-o iremediabil și pe frumoasa lui soție, Valentina Pelinel.
Cristi Borcea a mărturisit în cadrul unei emisiuni tv că le cucerea ușor pe doamne prin simplul fapt că s-a născut înalt. A mai spus că nu averea e cea mai importantă pentru el, ci posibilitatea de a-și îngriji toți cei nouă copii ai săi. Milionarul pare să fie un om onest, dovadă fiind imaginile surprinse de reporterii EvZ. Se pare că Borcea nu doar le virează bani în conturi moștenitorilor săi, ci le este alături în orice moment pe care aceștia îl pot considera dificil. Precum o vizită la medicul stomatolog.
Revedere rară, plină de emoție
Cristi Borcea și-a dus personal fiul, pe George Alexandru, din căsnicia cu Alina Vidican, la dentist. Puștiul a venit recent în România, din Statele Unite, acolo unde trăiește alături de mama lui și sora sa, Gloria. Vidican și-a refăcut viața cu un milionar brazilian, implicat în afaceri cu mașini de lux, iar astfel tensiunile provocate de despărțirea de Borcea s-au evaporat.
Fiul din relația cu Vidican, fericit să fie alături de tatăl său
Fostul patron al echipei de fotbal Dinamo și fiu lui, Alex, par a se înțelege de minune, chiar dacă în general îi desparte distanța foarte mare. Băiatul era zâmbitor și fericit alături de tatăl său, chiar și în contextul în care mergeau la dentist. Borcea l-a lăsat pe puști în cabinet și a părăsit pentru o perioadă zona, însă l-a recuperat la finalul consultației într-un stil hollywoodian. Borcea a venit cu două mașini de lux, „echipate” cu șoferi. Cu siguranță, tatăl grijuliu s-a asigurat că fiul său a primit un tratament VIP și în cadrul clinicii.
Cine sunt cele patru femei care i-au făcut copii lui Cristi Borcea
Fostul lider al "Spartanilor" are 9 copii cu 4 femei și susține că are 50 de persoane în întreținere. „Nu aș vrea să facă calculele, pentru că ne prinde campionatul viitor, ce înseamnă cheltuielile pentru 9 copii, cu școli, cu case, cu bone, cu mașini și încă 20 de persoane, care nu fac parte din cei care ajută copiii, mă refer la șoferi, bone. Pe fiecare lună am în întreținere peste 50 de persoane permanent. Nu vorbesc de angajați, nu vorbesc de salarii. Și atunci este normal că se uită majoritatea la tine și văd condițiile în care stau copiii mei și unde învață… Dar nu știu prin câte am trecut și ce am pătimit și prin câte suferințe, asta e viața”, a spus Cristi Borcea în cadrul podcast-ului "Fiță cu Adiță".
Din prima căsătorie a lui Cristi Borcea cu Mihaela s-au născut Patrick, Melissa și Angelo.
Din căsnicia cu Alina Vidican s-au născut George Alexandru și Gloria, iar din ultima căsnicie, cu Valentina Pelinel, acesta îi are pe Milan, Indira Maria și Rania Maria.
„Cristi nu are răbdare de fel, dar cu copiii e altfel”, a spus Valentina Pelinel despre soțul ei.
Milionarul mai are un copil, o fiică pe nume Andreina Carolyn Christine, în urma unei relații pe care a avut-o cu avocata Simona Dana Voiculescu. Îi poartă și ei de grijă ca și celorlalți opt, proveniți din mariaje oficiale.