Cinci români sunt judecaţi la Bruxelles pentru uciderea unui bijutier

Cinci români sunt judecaţi la Bruxelles pentru uciderea unui bijutier

Începând de luni, la Bruxelles, cinci români sunt judecaţi pentru uciderea unui bijutier din oraş, faptă pe care ar fi comis-o la 24 iulie 2010. Avocaţii lor au cerut încă de la începutul procesului demontarea geamurilor de securitate şi un mai bun sistem de comunicare cu clienţii lor, relatează postul belgian RTBF.

Apărarea spune că geamurile de securitate (prevăzute cu sistem anti-glonţ) sunt problematice, afirmând chiar că acuzaţii sunt "în cuşcă", potrivit Mediafax

Avocaţii apărării au cerut un sistem mai bun de comunicare cu clienţii lor: "Două telefoane între avocaţi şi boxa celor cinci acuzaţi, este prea puţin", au declarat ei. De asemenea, avocaţii spun că românii, clienţii lor, nu vorbesc limba franceză şi că, deşi traducătorii sunt prezenţi, această situaţie nu facilitează derularea procesului.

Românii cu vârste cuprinse între 30 şi 44 de ani au fost acuzaţi pe data de 24 iulie 2010 de uciderea bijutierului Dominique Legros.

Ne puteți urmări și pe Google News

Victima a fost găsită moartă în magazinul de bijuterii unde lucra, prezentând răni la nivelul capului şi având mâinile şi picioarele legate. În urma autopsiei, s-a constatat că aceasta a murit prin strangulare, înainte de a suferi mai multe răni la nivelul feţei.

Curtea de Justiţie de la Bruxelles va fi intens supravegheată de poliţie pentru că indivizii sunt consideraţi foarte periculoşi.