Editura Evenimentul si Capital

La taclale cu dr. Radu Zamfir. Despre ficaţi, inimi, rinichi şi alte măruntaie. Stăpânul frontierei dintre viață și moarte - EPISODUL II

Dr. Radu Zamfir (stânga) împreună cu alt supraviețuitor al tragediei din Munții Apuseni, dr. Sorin Ianceu, în timpul unei operații de prelevare multi-organ FOTO: ARHIVA PERSONALĂ
Autor: | | 3 Comentarii | 4576 Vizualizari

Dacă te-ai întâlni cu dr. Radu Zamfir și ai sta la o cafea cu el, ce ai dori să afli de la „Eroul din Apuseni”, în afară de ce s-a întâmplat acum trei ani? Neofit într-ale chirurgiei și prelevării de organe, precis ai vrea să afli câte ceva despre transplanturi.

Își petrece mai tot timpul în halat alb, cu un bisturiu în mână. Viața sa e plină, la propriu, de sânge. Majoritatea dintre noi am avea coșmaruri după doar câteva minute într-o sală de operație. Pentru el este doar locul său de muncă. Așa cum un mecanic auto repară motoare, el tratează oameni. O meserie dură, pentru oameni speciali. Asemenea pianiștilor, mâinile sale sunt fine, iar atingerile ca ale unei cameriste. Radu Zamfir, medic primar chirurg la Spitalul Fundeni, vorbește depre transplanturi, prelevări și criterii de alocare, cum vorbesc oamenii obișnuiți despre traficul rutier, spre exemplu.

Drumul unui organ de la donator la receptor

Cum încearcă doctorul Radu Zamfir seara, după o zi de muncă – de cotrobăit prin burțile oamenilor – să uite de sânge, de oamenii morți, de donatorii de organe, de pacienții care au nevoie de transplant? Se întâmplă să aibă vise urâte? Medicul te fixează direct în sclere, cu ochii săi albaștri: „Nu, n-am! Familia e tot ce-mi trebuie pentru liniștea mea”. Care este, în opinia sa, cea mai dificilă operație de prelevare a unui organ sau țesut uman? Inimă, ficat, rinichi, cornee? Evident, specialistul în prelevarea hepatică, o trage pe partea sa: „Cred că ficatul, pentru că acest organ are vase de sânge de calibru mai redus, care necesită disecții mai laborioase. Prelevarea durează, în medie, trei ore”. Medicul vorbește de dificila sa muncă, la fel ca o gospodină care tocmai eviscerează un pui: „Există o succesiune a prelevării organelor. Prima e inima, apoi plămânii și, după aia, ficatul, pancreasul și, la urmă, rinichii”. Practic, în jurul unui donator sunt mai multe echipe de chirurgi care se succed: „La final, urmează o altă fațetă, la fel de dificilă, direcționarea organelor către pacienți!”.

Dar dacă ficatul nu ajunge la timp?

A ajuns Radu Zamfir, vreodată, prea târziu la un pacient, în sensul că bolnavul a murit în timp ce i se aducea organul de transplant? Dacă au fost astfel de cazuri, la câte minute era de spitalul unde era pacientul? „Nu! De principiu, grefa hepatică, de la prelevare la implantare, nu trebuie să stea în afara corpului mai mult de 12 ore, optim 6. Este timp suficient”, e sigur pe el doctorul. Familiile donatorilor pun condiții când se prelevă organele, adică vor ca inima rudei lor să ajungă la un om bun, la o femeie, bărbat, un pacient din același județ etc? „Nu. Există peste tot în lume campanii de promovare a donării de organe. Bineînțeles, se atinge, pe undeva, factorul emoțional. Și anume, că organele donatorilor trăiesc, familia având, în acest sens, o mulțumire”, explică medicul.

Dar ficatul meu unde o să ajungă?

Care sunt județele unde sunt cei mai mulți donatori, de unde se prelevează cele mai multe organe? Doctorul răspunde calm: „Mai frecvent prelevăm din centre cum ar fi: Oradea, Târgu Mureș, Timișoara, Craiova, Baia Mare, dar și București”. La întrebarea dacă în Vaslui a făcut vreo prelevare, medicul răspunde zâmbind : „Din Vaslui n-am avut ficat de luat...”. A prelevat organe de la preoți? Dar de la medici? Se scarpină în cap: „De la preoți nu țin minte, dar de la doctori da!”. Dar de la un străin pentru un român și invers? „Și aici răspunsul e da. Am prelevat organe de la străini, după ce familia lor și-a dat acordul”. Invers zice că nu știe. Este necesar ca în România să se introducă legea prin care fiecare persoană să devină donatoare din oficiu, fără acordul familiei, așa cum se întâmplă în multe țări, de pildă Franța? Chirurgul se înviorează: „Ar crește numărul de donatori, cu siguranță. Dar doar în contextul în care societatea este pregătită pentru așa ceva din punctul de vedere al înțelegerii”. Nu vrea să dea verdicte.



O programare surpriză

În timp ce vorbește, îi sună telefonul. Răspunde, ascultă și rostește: „Greșeală!”. Apoi îl umflă râsul: „Era o femeie care dorea să se programeze pentru o pedichiură…”. Există o rivalitate atât de mare între medici încât nu reușesc să se adune prea des pentru o cauză nobilă? Cum se nasc aceste disensiuni între medici? E de părere că se exagerează mult din dorința de cancan și senzațional: „Se maschează, astfel, efortul susținut al medicilor din țara noastră care se descurcă în tratarea pacienților, chit că le este foarte greu!”.


FOTO: Viitorul medic, aniversat la vârsta de patru ani. Spune că o lumânare a fost în plus FOTO: ARHIVA PERSONALĂ


Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: EVZ Special

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate