Chirurg ACUZAT de ACTE DE CORUPŢIE. Medicul NU OPEREAZĂ fără şpagă

Chirurg ACUZAT de ACTE DE CORUPŢIE. Medicul NU OPEREAZĂ fără şpagă

Un medic renumit, specializat în chirurgie cardiovasculară, este cercetat pentru săvârşirea unor acte grave de corupţie.

Doctorul este acuzat că ar fi condiționat efectuarea unor intervenţii chirurgicale, în special asupra unor copii, de primierea unor sume de bani.

Oamenii legi au descins în cinci locaţii şi la sediul unităţii medicale în care îşi desfăşoara activitatea medicul chirurg.  Au loc percheziţii la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant din Tîrgu Mureş.

 „Pentru administrarea probatoriului în cauză, astăzi, 30 ianuarie 2017, se realizează cinci percheziții domiciliare și la sediul unității medicale în care își desfășoară activitatea medicul. În fapt, M.M.L., medic specialist în chirurgie cardiovasculară, a condiționat realizarea actului medical, respectiv operații asupra unor pacienți, în special minori, de primirea, în mai multe rânduri, a unor sume de bani”, potrivit unui comunicat al Direcţiei Generale Anticorupţie transmis Ştirilor TVR.

Ne puteți urmări și pe Google News

Conform comunicatului, cercetările continuă pentru stabilirea tuturor situațiilor de natură infracțională, a valorii foloaselor materiale obținute astfel, precum și identificarea și audierea martorilor în cauză.