Ce spune MUGUR ISĂRESCU despre NEGOCIERILE CU FMI

Ce spune MUGUR ISĂRESCU despre NEGOCIERILE CU FMI

Negocierile dintre România şi FMI pe fondul actualului acord merg bine, a declarat guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, adăugând, totuşi, că BNR este pregătită inclusiv pentru situaţia în care negocierile s-ar încheia fără o concluzie clară, scrie Agerpres.

"Noi suntem pregătiţi pentru orice scenariu, dar eu ştiu că negocierile merg bine şi nu ne ante-pronunţăm. Cei de la FMI vor avea o conferinţă de presă luni. Vorbim după", a spus Isărescu, întrebat fiind dacă există riscuri pentru România în eventualitatea încheierii acordului FMI înainte de termen.

O misiune a Fondului Monetar Internaţional, condusă de Andrea Schaechter, a sosit în România pentru a treia evaluare a acordului preventiv aflat în derulare. Primele două evaluări ale actualului acord au fost realizate anul trecut.

"Vor avea loc consultări în cadrul Articolului IV şi a treia evaluare a acordului Stand-By de tip preventiv încheiat cu România, care a fost aprobat în data de 27 septembrie 2013. Membrii misiunii vor discuta cu autorităţile române recentele evoluţii ale economiei româneşti şi priorităţile în reformele economice", a declarat reprezentantul rezident al FMI pentru România şi Bulgaria, Guillermo Tolosa, înainte de începerea misiunii. 

Ne puteți urmări și pe Google News