Ce spun „vânătorii de capete” despre tinerii aflați în căutarea unui loc de muncă

Ce spun „vânătorii de capete” despre tinerii aflați în căutarea unui loc de muncă

În România sunt peste 150.000 de șomeri tineri, iar cei care cunosc mai multe limbi străine au mult mai multe șanse să își găsească un loc de muncă, comparativ cu cei care se mulțumesc doar cu limba maternă.

Într-o eră a globalizării, firmele de recrutare recomandă tinerilor aflați în cutarea unui job să aprofundeze cunoștințele în ceea ce privește limbile străine. Aproape 82% din totalul candidaților înscriși pe platforma smartdreamers.com și-au completat CV-ul în limba română, în timp ce 16% și-au completat CV-ul în limba engleză. CV-urile în limba franceză au fost completate de 0,2% din totalul candidaților, în timp ce 0,15% dintre tinerii care-și caută de lucru și-au completat CV-urile în limba germană.

Aceste aspecte sunt importante deoarece constituie un detaliu hotărâtor în vederea stabilirii tipului de joburi care îi interesează pe tinerii români. „Cu alte cuvinte, candidații tineri preferă pozițiile în care se cere maxim limba engleză pentru angajare. Acest lucru îngreunează aparent eforturile companiilor care necesită viitori angajați care să cunoască și alte limbi străine, dar pe de altă parte denotă faptul că cei care se specializează și pe alte limbi străine decât engleza au șanse mari să își găsească de lucru în companiile multinaționale”, susțin reprezentanții platformei de recrutare.

Cei mai activi candidați la joburi, dintre cei cu vârsta până în 35 de ani, sunt proaspeții absolvenți de studii universitare. Cei ajunși la 21 de ani ocupă o proporție de aproape 11% din totalul candidaților la joburile disponibile, urmați de cei în vârstă de 20 și 22 de ani, cu câte 9%. Candidații de 23 de ani reprezintă 8,5% din totalul aplicanților la pozițiile disponibile, în timp ce tinerii de 24 de ani reprezintă puțin peste 7%. Conform studiului, odată ce au ajuns la 30 de ani, tinerii nu mai sunt atât de interesați de găsirea unui loc de muncă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Femeile vor joburi în marketing și resurse umane, în vreme ce bărbații preferă IT-ul și vânzările. Dealtfel, acest domeniu este în topul preferințelor, cu puțin peste un sfert din totalul aplicărilor la joburi, adică 26%. IT-ul este cel de-al doilea domeniu de activitate preferat de tinerii care-și caută un job, 20% din totalul aplicărilor fiind pentru poziții din sfera IT-ului. Pe locul al treilea se situează marketing-ul, cu 15% din totalul aplicărilor, domeniu urmat îndeaproape de cel al resurselor umane, cu 10%, și de cel administrativ, cu 9 procente din totalul aplicărilor.